Naţionala de polo a României a fost învinsă de Olanda la turneul preolimpic, scor 9-8
Naţionala de polo a României a fost învinsă de Olanda la turneul preolimpic, scor 9-8
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNaţionala de polo a României a fost învinsă marţi, la turneul preolimpic de la Rotterdam, de reprezentativa Olandei, scor 9-8, în a treia partidă din grupa B. Este al doilea eşec al tricolorilor la turneul din Olanda, potrivit news.ro, citat de stiripesurse.ro Scorul pe reprize a fost 2-1, 2-3, 2-2, 3-2.
Pentru România au marcat Georgescu 4 goluri, Dragomirescu 3, Vatrai 1.
În urma rezultatului, România rămâne cu un punct în grupa B.
Tot marţi, Rusia - Germania 17-5, iar ultima dispută a zilei este între Franţa - Croaţia.
În primele două partide, România a fost învinsă de vicecampioana olimpică en-titre, Croaţia, scor 16-6, şi a remizat cu Rusia, scor 9-9.
La turneul preolimpic de la Rotterdam participă 12 echipe, împărţite în două grupe, astfel:
Grupa A: Grecia, Muntenegru, Brazilia, Canada, Georgia, Turcia;
Grupa B: Croaţia, Germania, Rusia, România, Olanda, Franţa.
Programul din ultimele două zile în grupe: 17 februarie - România - Germania, Croaţia - Rusia, Olanda - Franţa; 18 februarie - Franţa - România, Rusia - Olanda şi Croaţia - Germania.
Primele patru clasate în fiecare grupă vor juca încrucişat în sferturile de finală, programate în 19 februarie, iar o zi mai târziu vor avea loc semifinalele şi meciurile pentru clasarea pe locurile 5-8. În 21 februarie, ultima zi a turneului, vor avea loc finalele şi partidele pentru clasarea finală pe locurile 5-6 şi 7-8.
La Jocurile Olimpice se vor califica primele trei clasate de la Rotterdam, iar aceste echipe se vor alătura celor deja calificate, adică Serbia, Italia, Spania, SUA, Ungaria, Kazakhstan, Australia, Africa de Sud şi Japonia.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News