Ne întoarcem la MĂSURILE DRASTICE din perioada STĂRII de URGENȚĂ, începând de LUNI!
Ne întoarcem la MĂSURILE DRASTICE din perioada STĂRII de URGENȚĂ, începând de LUNI!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele României, Klaus Iohannis, a susținut, la începutul ședinței de Guvern, că trebuie luate măsuri ferme, în contextul creșterii numărului de infectări. Iohannis spune că toate școlile trebuie închise, magazinele să-și încheie activitatea la orele 21.00, cu excepția farmaciilor, iar angajații din mediul privat și de stat să muncească de la domiciliu, cu excepția activităților care nu se pot desfășura în mediul online, dar acolo să se organizeze grupe, care să nu se întâlnească între ele. Măsurile se vor aplica de luni.
"Sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla evoluția pandemiei. Sunt necesare masuri mai ferme: școlile sa treacă,toate, în online. Angajații din sectorul public și privat să treacă la telemuncă, magazinele să fie închise la ora 21.00, circulația pe timpul nopții restricționată în intervalul 22.00 - 6.00, târgurile și piețele vor fi închise", a spus Iohannis.
Klaus Iohannis
Purtarea măștii va fi obligatoriu în țară și la toate locurile de muncă. Iar firmele și autoritățile trebuie obligatoriu să-și decaleze programul de funcționare, astfel încât transportul public sa aibă o încărcare mai mică, să se interzică deplasările în intervalul 22.00 - 6.00", a mai spus președintele.
”Vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave, ne dorim să continue activitățile economice, nu dorim să închidem economia, vrem ca românii să-și continue viața. Dar nu suntem în condiții normale, suntem în pandemie", a completat Iohannis.
DECLARAȚII COMPLETE AICI:
M.P., L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News