Nemulțumirile TAXIMETRIȘTILOR, legate de regulamentul de TAXI!
Nemulțumirile TAXIMETRIȘTILOR, legate de regulamentul de TAXI!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria intenţionează ca, până la începutului sezonului estival, regulamentul privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța să intre în vigoare. Conform modificărilor făcute până acum la acest regulament s-a stabilit ca taximetriştii să nu mai poarte, pe timpul verii, o ţinută de plajă, fiind necesară una civilizată, să folosească un limbaj adecvat, fără injurii, să păstreze curăţenia în autovehicule și să nu vorbească la telefon în timpul curselor. Însă, sunt mulțumiți taximetriștii cu aceste noi reglementări? Ce au cerut în schimbul ținutei decente, cu cămașă și pantalon, propusă de Primăria Constanța, dar și ce alte doleanțe mai au aceștia la municipalitate puteți citi în rândurile de mai jos.
Primăria Municipiului Constanța a organizat joi, 15 aprilie, o dezbatere publică a proiectului de hotărâre pentru aprobarea „Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța”. În cadrul contextului actual al pandemiei, dezbaterea s-a desfășurat cu participarea unui număr de 19 persoane, dintre care 10 persoane fiind reprezentanți ai asociațiilor reprezentative și ai dispeceratelor taxi, iar 9 persoane reprezentanți ai autorității locale. La discuții au participat, următorii: viceprimarul Ionuț Rusu, directorul executiv adjunct Direcția Gestionare Servicii Publice, Horia Constantinescu, inspectorii cu atribuții în gestionarea activității de transport în regim de taxi din cadrul Serviciului Management Drumuri și Transport Public și Baltag Dan, reprezentant al Direcției Generale Poliția locală. Din partea operatorilor de transport la dezbatere au fost reprezentanți ai Romaris S.R.L, ai Asociației Camera taximetriștilor și operatorilor de transport Constanța, ai Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, dar și alții.
Taximetriștii, nemulțumiți de „puținele” autorizații
Referitor la numărul maxim de autorizații taxi stabilit pe raza municipiului Constanța ce este de 4 la 1000 de locuitori, respectiv 1262 de autorizații, reprezentanții taximetriștilor și-au exprimat nemulțumirea, argumentând faptul că orașul Constanța este un oraș turistic și este necesar un număr de 1600 autorizații. În acest sens, a fost solicitată realizarea unui studiu pentru a confirma dacă este nevoie de un număr mai mare de 1262 de autorizații sau nu.
Suspendarea autorizației, condiționată
Tot în cadrul dezbaterii s-a discutat și despre suspendarea autorizației taxi, despre care participanții la întâlnire au propus să se aplice doar după notificarea în prealabil a transportatorului deținător al autorizației taxi și după aplicarea a două sancțiuni șoferului angajat/persoanei fizice autorizate.
Taximetriștii au vrut „ținută decentă” însă…
Referitor la articolul ce vizează obligațiile taximetriștilor, s-a solicitat de către participanții la întâlnire revenirea asupra ținutei vestimentare obligatorie, cu propunerea ca aceasta să fie doar una decentă, fără a se specifica expres tipul de vestimentație. Argumentarea autorității locale a fost susținută de înțelesul sintagmei „ținută decentă”, care poate fi interpretat în mod diferit, fiind astfel necesară păstrarea formei propuse în proiectul de regulament. „Un alt punct sensibil e reprezentat de acest cod vestimentar, unde nu reușim să ne înțelegem. Aceste reguli pe care le impunem au un cadru destul de larg, mai exact, o pereche de pantaloni lungi, încălțămintea să acopere laba piciorului, o cămașă cu mânecă lungă sau cu mânecă scurtă, pe timp de vară, mai mult decât atât, la cererea domniilor lor am pus și un tricou polo. Aceste lucruri creează un lucru atât de generos și nu văd unde este problema”, ne-a declarat Ionuț Rusu, într-un interviu acordat cotidianului.
Dacă tot vor fi îmbrăcați la cămașă, taximetriștii cer stații
Totodată, s-a mai ridicat și problema stațiilor de taxi ce au fost desființate în urma resistematizării traficului. Astfel, taximetriștii doresc reînființarea stației din dreptul City Park Mall, deoarece cei care își așteaptă clienții în fața centrului comercial încurcă traficul. A mai fost menționat și faptul că, în urma demarării proiectului „Îmbunătățirea mobilității municipiului Constanța între Gara CFR și Stațiunea Mamaia”, vor fi desființate stațiile amplasate pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, urmând a fi analizate și propuse variante compensatorii pentru noi amplasamente precum și înființarea unui spațiu destinat îmbarcării debarcării pasagerilor în fața Gării CFR.
Pe această temă puteți citi și:
Noi REGULI pentru TAXIMETRIŞTII din Constanţa: FĂRĂ ÎNJURĂTURI și DOAR un tip de MUZICĂ!
TAXIMETRIŞTII din CONSTANŢA se pregătesc de PROTEST, din cauza noului REGULAMENT!
LICĂ NEAGU: Pe cei de la UBER îi tratăm exact ca pe taximetriștii PIRAT! Video
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News