REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
30.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Nicolae Ciucă, la summitul NATO de la Washington: România, printre membrii Alianţei care vor sprijini Ucraina cu Patriot

Nicolae Ciucă, la summitul NATO de la Washington: România, printre membrii Alianţei care vor sprijini Ucraina cu Patriot

Victor ROTARU 12 iulie 2024 | 00:00 111

Nicolae Ciucă, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat la summitul NATO de la Washington că statele membre şi-au reînnoit angajamentul de a-şi proteja viziunea comună asupra unei lumi paşnice și de a ajuta Ucraina în continuare în lupta cu inamicul.

Nicolae Ciuca, la summitul NATO de la Washington: Romania, printre membrii Aliantei care vor sprijini Ucraina cu PatriotNicolae Ciucă

”Europa va fi mai sigură cu un NATO care este mai puternic ca niciodată. Trebuie să ajutăm Ucraina să lupte pentru libertatea sa. La acest summit NATO, ne-am reînnoit angajamentul de a ne proteja viziunea comună asupra unei lumi paşnice”, a scris Ciucă pe Twitter, citat de News.ro.

Nicolae Ciucă a participat la reuniunea președinților de Parlamente din statele membre ale Adunării Parlamentare a NATO, alături de preşedintele Klaus Iohannis.

”Este cea mai importantă reuniune internaţională din acest an în domeniul apărării, unde se discută viitorul securităţii Europei”, a afirmat el.

Potrivit acestuia, ajutorul pe care îl va oferi fiecare stat membru pentru Ucraina va fi esențial în direcția în care se va îndrepta războiul.

”Alături de SUA, de Germania, de Olanda şi de Italia, România se numără printre membrii Alianţei care vor sprijini Ucraina cu sisteme defensive anti-aeriene, menite să protejeze civilii de rachetele ruseşti. Angajamentul nostru comun a fost apreciat de preşedintele american Joe Biden, în discursul său din deschiderea Summitului”, sublinia Ciucă, potrivit antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510