REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Justiţiei

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Justiţiei

Replica API 3 iulie 2022 | 00:00 749

Premierul Nicolae Ciucă susţine, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, că el crede în obiective precum justiţia în slujba cetăţeanului şi un sistem modern, eficient, accesibil şi de calitate, care pot fi sprijinite prin PNRR. "Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi să demonstrăm că justiţia română funcţionează sută la sută pe principiile spaţiului de justiţie al Uniunii Europene", arată el.

"Marcată în fiecare an în prima duminică a lunii iulie, Ziua Justiţiei subliniază rolul actului de justiţie, al partenerilor instanţelor de judecată şi al tuturor oamenilor legii în consolidarea statului de drept. Discuţiile purtate recent cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Věra Jourová, care au vizat şi progresele înregistrate de România în implementarea recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, ne încurajează să continuăm demersurile pe care le facem pentru reformarea sistemului de justiţie. Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi să demonstrăm că justiţia română funcţionează sută la sută pe principiile spaţiului de justiţie al Uniunii Europene", a afirmat Ciucă, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei.

El a adăugat că obiectivele în domeniul justiţiei pot fi realizate inclusiv prin proiecte finanţate prin PNRR, potrivit News.ro.

"Justiţia în slujba cetăţeanului şi un sistem modern, eficient, accesibil şi de calitate, adaptat nevoilor societăţii şi mediului de afaceri - sunt obiective în care cred şi pe care echipa guvernamentală şi le-a asumat prin Programul de Guvernare. Avem posibilitatea să le susţinem acum inclusiv prin proiecte care vor primi finanţare de la bugetul Uniunii Europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Respectul faţă de lege, adevărul, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului, imparţialitatea, integritatea şi independenţa corpului judecătoresc şi a tuturor celor aflaţi în slujba legii sunt valori care trebuie să primeze într-un sistem de justiţie adaptat transformărilor profunde petrecute în ultimele trei decenii în societatea românească. La mulţi ani Justiţiei române şi tuturor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu!", a conchis Ciucă. Potrivit stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un sistem represiv .
1
0
In Roumania zis tigania
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016