Nicolae Mavrodin, condamnat la 7 ani de închisoare pentru înşelăciune şi evaziune fiscală
Nicolae Mavrodin, condamnat la 7 ani de închisoare pentru înşelăciune şi evaziune fiscală
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestŞeful haiducilor din Constanţa,
Şeful haiducilor din Constanţa,
Nicolae Mavrodin
Aşa-zisul revoluţionar Nicolae Mavrodin a fost condamnat! Tribunalul Constanţa, la data de 22 ianuarie anul curent, a decis ca inculpatul să primească 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. „Admite, în parte, pretenţiile civile formulate de partea civilă Fundaţia Naţională pentru Tineret Bucureşti şi obligă inculpatul Mavrodin Nicolae la plata sumei de 352.169,98 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părţii civile”, potrivit portalului instanţelor. Precizăm că decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Amintim că ancheta a vizat activitatea dubioasă derulată de Mavrodin prin intermediul ONG-ului pe care acesta îl „păstoreşte”. Mai exact, acesta este acuzat că, în 2007, profitând de prevederile Legii tinerilor, adoptată în 2006, a schimbat denumirea asociaţiei sale din „Asociaţia Tineretului Revoluţionar” în „Fundaţia Naţională pentru Tineret”. Scopul, spun anchetatorii, a fost acela de a pune mâna pe banii fostei Uniuni a Tineretului Comunist, astfel că a obţinut 352.000 de lei, pe care i-ar fi cheltuit în interes personal. Ulterior, spun anchetatorii, Mavrodin i-a păcălit pe administratorii SC Euromarketing Solutions, din Ploieşti, cu care a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil situat pe Calea Victoriei, din Bucureşti, despre care ar fi afirmat în mod nereal că este proprietatea fundaţiei. El ar fi primit un avans de 275.000 de euro, bani pe care i-ar fi cheltuit după bunul plac. Acuzaţiile de fals se referă la faptul că Mavrodin ar fi întocmit în fals un proces verbal, atestând că ar fi fost ales preşedintele FNT, act pe care, ulterior, l-a autentificat la un notar public.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News