Nicolăescu: Săptămâna viitoare începem negocierile cu spitalele private
Nicolăescu: Săptămâna viitoare începem negocierile cu spitalele private
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestS-a îndulcit tonul
S-a îndulcit tonul
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat joi într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria că o decizie cu privire la eventuala finanţare a spitalelor private nu poate fi luată decât odată cu aprobarea în guvern a contractului-cadru. El şi-a exprimat speranţa ca documentul să fie gata până la 1 martie, pentru că nu se poate discuta despre el decât după ce există bugetul. Eugen Nicolăescu a subliniat că spitalele private vor fi finanţate pentru ambulatoriul de specialitate şi internare de zi, dar şi cele care se află în localităţi unde nu mai există o altă unitate de acest gen şi nici un spital public. De asemenea, vor fi finanţate spitalele private care realizează anumite intervenţii ce nu se fac într-un spital public, a adăugat ministrul. Potrivit lui Nicolăescu, în partea a doua a săptămânii viitoare va avea loc o discuţie cu reprezentanţii spitalelor din sectorul privat, pentru găsirea celor mai potrivite "variante, puse în slujba cetăţeanului", privind finanţarea.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News