Nicușor Dan: 'Tribunalul a suspendat PUZ-urile sectoarelor 2, 4 și 5'
Nicușor Dan: 'Tribunalul a suspendat PUZ-urile sectoarelor 2, 4 și 5'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că Tribunalul București a suspendat joi PUZ-urile sectoarelor 2, 4 și 5. Curtea de Apel a anulat definitiv PUZ-urile sectoarelor 3 și 6. Suspendarea PUZ-urilor nu blochează dezvoltarea Bucureștiului, spune el. „Tribunalul București a suspendat ieri (joi - n.r.) PUZ-urile (Plan urbanistic zonal - n.r.) sectoarelor 2, 4 și 5. Sunt PUZ-urile de sector care nu au fost anulate definitiv de instanță. Reamintesc că Curtea de Apel a anulat definitiv PUZ-urile Sector 3 și Sector 6. De ani de zile, Dezvoltarea urbană a Bucureștiului a fost victima unor dezvoltări speculative. Am pierdut sute de hectare de spații verzi, Am avut sute de exemple de blocuri între case”, spune Nicușor Dan, informează Mediafax.
„Am avut puțin investitori serioși la București tocmai din cauza instabilității juridice, pentru că nu este admisibil ca tu să reglementezi urbanistic practic tot Bucureștiul cu acte care se dovedesc a fi nelegale, și atunci, cine este invesestitorul care vine să facă o afacere pe termen lung în București în condițiile acestei instabilități juridice?”, a declarat edilul.
El afirmă că suspendarea PUZ-urilor de sector nu înseamnă blocarea dezvoltării Capitalei.
„Circulă un fake news, cum că s-ar fi prin suspendarea de către Consiliul General ar fi blocat dezvoltarea în București. Bucureștiul are un plan urbanistic general. În baza PUG, orice persoană poate să ceară un certificat de urbanism și o autorizare de construire. În cazul în care nu este mulțumit de ceea ce prevede PUG, poate să ceară Consiliului General o derogare”, adaugă primarul general al Capitalei, potrivit stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News