REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.1° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
27.1° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Nissan va investi 725 milioane de dolari în noua divizie de vehicule electrice a Renault (Yomiuri)

Nissan va investi 725 milioane de dolari în noua divizie de vehicule electrice a Renault (Yomiuri)

Virgil STOIAN 15 iulie 2023 | 00:00 226

Producătorul auto nipon Nissan Motor va investi probabil aproximativ 100 miliarde de yeni (725 milioane de dolari) în Ampere, noua divizie de vehicule electrice a grupului francez Renault, a anunţat vineri publicaţia Yomiuri, ceea ce potenţial ar îndepărta un obstacol în calea discuţiilor pentru reechilibrarea alianţei lor de două decenii, transmite Reuters.

Nissan va investi 725 milioane de dolari in noua divizie de vehicule electrice a Renault (Yomiuri)

Compania din Japonia a stabilit joi condiţiile contractului pentru revizuirea parteneriatului cu Renault şi a ajuns la un acord cu partenerul său francez privind nivelul investiţiei în Ampere, susţine Yomiuri.

Un purtător de cuvânt al Nissan a precizat că discuţiile privind contractul, inclusiv nivelul investiţiei, nu au fost încă finalizate.

"Discuţiile au loc între cele două companii, dar încă nu s-a ajuns la un acord", a explicat oficialul nipon.

Nissan şi Renault se aşteaptă ca Ampere să fie evaluată la 8-10 miliarde de euro, astfel încât ponderea investiţiei Nissan va fi probabil sub 10% din acea sumă, a indicat Yomiuri, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. În februarie, cei doi producători auto stabiliseră ca nivelul maxim al investiţiei Nissan să fie de 15%.

În anul financiar care s-a încheiat la 31 martie 2023, profitul net al Nissan a urcat cu 3%, la 221,9 miliarde de yeni (1,65 miliarde de dolari), creşterea costurilor cu materiile prime fiind compensată de deprecierea yenului faţă de dolar.

De asemenea, profitul operaţional anual a crescut cu 52,5%, la 377,11 miliarde de yeni, în timp ce vânzările au înregistrat un avans de 25,8%, la 10.600 miliarde de yeni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699