REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
22.4° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Noel Gallagher a recunoscut că se chinuie să îşi amintească versurile pe scenă

Noel Gallagher a recunoscut că se chinuie să îşi amintească versurile pe scenă

A.F. 12 august 2023 | 00:00 276

Muzicianul Noel Gallagher a recunoscut că se chinuie să îşi amintească versurile unora dintre melodiile de succes pe care le-a creat împreună cu fratele său mai mic, Liam, în trupa Oasis, potrivit The Guardian, potrivit news.ro. În vârstă de 56 de ani, Gallagher a dat vina pe „mersul continuu al timpului” pentru uitarea sa şi a recunoscut că într-o zi ar putea fi nevoit să folosească un teleprompter.

Noel Gallagher a recunoscut ca se chinuie sa isi aminteasca versurile pe scenaNoel Gallagher

Aflat în turneu cu trupa sa, High Flying Birds, Gallagher a declarat: „M-am trezit în acest turneu gândindu-mă în mod conştient: 'Care este următorul vers al acestui cântec?'”.

În urmă cu trei ani, Paul McCartney, acum în vârstă de 81 de ani, a recunoscut că foloseşte un teleprompter pe scenă, în cazul în care uită versurile unora dintre vechile melodii The Beatles pe care încă le interpretează. Unele dintre melodii sunt vechi de 50-60 de ani.

Elton John, în vârstă de 76 de ani, a folosit un teleprompter atunci când a fost cap de afiş la Glastonbury, în iunie, în ceea ce a fost prezentat ca fiind ultimul său concert în Marea Britanie. Bruce Springsteen, în vârstă de 73 de ani, foloseşte unul de mulţi ani. Barbra Streisand, în vârstă de 81 de ani, a folosit un prompter nu doar pentru versuri, ci şi pentru discuţiile sale aparent improvizate dintre numere.

Vorbind cu Matt Morgan pe podcastul său Patreon, Gallagher a spus: „Sunt sigur că, în cele din urmă, voi avea nevoie de unul”.

Starul Oasis a declarat anterior că îşi simte vârsta. Anul trecut, el i-a spus prezentatorului radio Ken Bruce că anii 40 au fost „vârful său absolut”, dar şi vârsta de 50 de ani îi pune probleme, citează stiripesurse.ro.

Liam Gallagher, în vârstă de 50 de ani, a suferit o intervenţie chirurgicală majoră la şold pentru artrita cauzată de o problemă tiroidiană.

Fraţii Gallagher au vândut peste 70 de milioane de discuri cu Oasis, una dintre cele mai apreciate trupe ale anilor 1990. Printre melodiile lor de succes se numără „Don't Look Back in Anger”, „Wonderwall”, „Roll With It” şi „Some Might Say”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768