Noii ȘEFI ai Portului Constanța sunt din anturajul ministrului Cătălin DRULĂ!
Noii ȘEFI ai Portului Constanța sunt din anturajul ministrului Cătălin DRULĂ!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSURSE:
SURSE:
Portul Constanţa are, în sfârşit, un Consiliu de Administraţie, după o lungă perioadă de timp în care a fost ocupat oameni numiți de PSD. Nu este surprinzătoare decizia ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, de a renunţa la serviciile acestora, era doar o chestiune de timp până avea să se întâmple lucrul acesta. Curios este cum a ajuns să-i numească pe aceștia în fruntea Portului Constanța, având în vedere că sunt nume necunoscute în spațiul politic. Nici măcar șeful USR Constanța, Remus Negoi, nu-i cunoaște. Una peste alta, veterana Elena Pătrașcu a rămas și fără singura funcție la stat care-i mai rămăsese. La fel și Șerban, directorul economic, care potrivit unor surse, este foarte supărată că Drulă i-a ”suflat” funcția din CA.
Cum i-a ”recrutat” Drulă pe noii șefi ai Portului
”Personal nu-i cunosc, a fost decizia ministrului de a-i numi. Am înțeles că persoanele acestea vin din mediul corporatist, având cariere solide în spate și experiență solidă în domeniul maritim”, ne-a declarat Remus Negoi, întrebat fiind despre noi membri din CA al CNAPM.
Se pare că procedura de schimbare a CA-ului a fost demarată în urmă cu două luni când Drulă a lansat un apel pentru a strânge o bază de date cu personalele interesate să ocupă postul. Însă, Drulă are și consilieri care se ocupă cu head-hunting (concept relativ nou pe piața locală de recrutare și consultanță).
Dar haideți să vedem cine sunt aceștia și ce-i recomandă pentru aceste funcții.
Surse apropiate Replica ne-au precizat că noii șefi ai Portului sunt din anturajul ministrului.
Mihai-Florin Mihail este manager cu experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea de strategii de dezvoltare și management financiar. A fost Chief Financial Officer la Wind Energy Services East Europe SRL și director Financiar la DP WORLD Constanța.
Mihai Mihail
Adrian Crizbășianu are 15 ani de experiență în managementul transporturilor maritime și aeriene. A fost Chief Operating Officer la DB Schenker și Country Manager la VGP România, o companie specializată în logistică și administrare de operațiuni industriale. Adrian a avut un rol activ în atingerea poziției de lider de piață a DB Schenker în România și s-a ocupat de dezvoltarea diviziei de logistică de contract, dar și de proiectul de modernizare și consolidare a operațiunilor terminalului portuar Schenker din Portul Constanța.
Adrian Crizbășianu
Bogdan Enache a ocupat poziții de management la companii precum FedEx, TNT România, Austrian Airlines și Delta Airlines.
Bogdan Enache
Cristian Paris a fost administrator adjunct al aeroportului Băneasa și este manager general al Menzies Aviation, una dintre cele mai mari companii din lume în logistică aviatică.
Gabriela Murgeanu, reprezentantul MT, a rămas în CA, la fel și Titi Chirilă.
De ce a fost revocat CA-ul
Potrivit unor surse, CA-ul este revocat pentru că administratorii nu îndeplinesc indicatorii de performanță stabiliți prin contractele de mandat. Potrivit OUG 109/2011, administratorii revocați nu mai pot candida timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru alte consilii de administrație prevăzute de prezenta lege.
Elena Pătrașcu
Elena Pătrașcu, out din CA
Cei revoați sunt Elena Pătrașcu, Gabriela Murgeanu, Daniela Șerban, Mircea Burlacu, Ghiorghe Bătrînca, Cătălin Diaconu. În afară de Chirilă și Diaconu, toți ceilalți sunt administratori cu ștate vechi în CA, mai exact din anul 2018. Titi Chirilă a fost numit în ianuarie 2020 și este membru provizoriu, iar Diaconu, în februarie 2021.
Elena Petraşcu, absolventă a Facultăţii de Drept (1995) şi a Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (2010), şi-a început cariera de funcţionar al statului în 1997, când a ocupat postul de consilier juridic al Ministerului Transporturilor. A reuşit să avanseze treptat pe funcţii, fiind promovată mai ales în timpul guvernărilor PSD. În 2001, în perioada Guvernului Năstase Petraşcu a fost numită director general în Ministerul Transporturilor, funcţie deţinută până în 2007.
Datorită cumulului de funcții, a ajuns să câștige în perioada guvernării PSD peste 600.000 de lei anual de la stat.
Fostul președintele al CA, Elena Pătrașcu, nu a vrut să facă declarații. Referitoare la decizia ministrului.
Daniela Șerban
Daniela Șerban a rămas doar cu postul de director economic… deocamdată
Daniela Şerban este directorul economic al companiei din 2012. Între 2008 şi 2016, Daniela Şerban a fost şefa de cabinet a senatorului PSD Nicolae Moga, iar între 2011- 2012 a ocupat un post de consilier economic la RAJA SA. Ea s-a aflat în CA al CNAPM din 2018.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News