Nouă militari răniţi, în timpul unui exerciţiu de aruncare a grenadei, la poligon
Nouă militari răniţi, în timpul unui exerciţiu de aruncare a grenadei, la poligon
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNouă militari au fost răniţi, miercuri, în timpul unui exerciţiu de aruncare a grenadei, desfăşurat în Poligonul Crasna, din judeţul Sălaj. Unul dintre aceştia are o rană gravă la un picior, fiind preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la spital, a precizat Ministerul Apărării Naţionale.
Reprezentaţii ISU Sălaj au transmis că, miercuri dimineaţa, au fost solicitaţi în localitatea Crasna, unde au găsit nouă persoane rănite. Acestea au fost evaluate medical şi transportate la UPU SMURD Zalău, transmite news.ro.
Acolo au intervenit 3 ambulanţe, autospeciala de transport victime multiple şi elicopterul SMURD de la Jibou.
Victimele au fost preluate conştiente şi cooperante şi predate medicilor, pentru evaluare.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că, la ora 10.15, în Poligonul Crasna, din judeţul Sălaj, a avut loc un incident pe timpul executării unei şedinţe specifice de aruncare a grenadei, în urma căruia un militar din cadrul Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, din Şimleul Silvaniei, a suferit o rană gravă la picior. El a fost transportat în stare stabilă cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
„Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire şi altor opt militari aflaţi în proximitatea locului în care s-a produs incidentul. Ulterior, cei opt militari au fost transportaţi cu ambulanţe la acelaşi spital, pentru evaluare şi acordarea îngrijirilor medicale”, au precizat reprezentanţii MApN.
Conducerea unităţii a informat Parchetul Militar şi a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, scrie hotnews.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News