REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.3° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
27.3° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

NUCLEARELECTRICA a oferit 9.200 lei ANGAJAȚILOR ca participare la PROFIT

NUCLEARELECTRICA a oferit 9.200 lei ANGAJAȚILOR ca participare la PROFIT

Replica API 30 aprilie 2021 | 00:40 7199

Nuclearelectrica a acordat angajaților săi câte aproape 9.200 de lei ca participații la profitul din 2019, acesta fiind cel mai mare bonus oferit de o companie de stat din România. Și alte companii de stat din Constanța au plătit propriilor angajați participații la profit, dar sumele sunt mult mai mici: circa 4.600 lei la APC, iar la o distanță uriașă în acest sens ACN și Oil Terminal, cu circa 550, respectiv 240 lei.

Societățile de stat pot acorda până 10% din profitul lor angajaților, dar nu sunt obligate să o facă.

Procentajul este stabilit prin bugetul anual de venituri și cheltuieli, iar ulterior prin situațiile financiare, iar modul în care sunt alocați banii este stabilit prin contractul colectiv de muncă. Decizia este supusă acordului acționarilor sau autorității care controlează societatea, informează Profit.

România are la acest moment 1.367 de companii de stat, din care 294 sunt inactive. Din cele 1.037 de societăți active, doar 42 au au prevăzut în bugetul pentru anul 2021 participarea angajaților la profit și numai 35 s-au aflat la finalul anului 2020 în situația în care au și avut profitul din care să împartă și angajaților o parte, ca bonus.

Două companii de stat din Constanța, în Top 10

Nuclearelectrica este de departe cea mai darnică societate de stat din România atunci când vine de profitul împărțit cu proprii angajați. Compania care administrează Centrala Nuclearelectrica de la Cernavodă a alocat 18.700.000 lei ca participare a salariaților la profit, iar la cei 2.038 de angajați ai săi rezultă un bonus de 9.176 lei/salariat.

Urmează o companie practic necunoscută publicului, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), care din participația alocată, de 212.000 lei, la cei doar 29 angajați, rezultă o sumă de 7.310 lei/salariat.

Podiumul este completat de altă societate de stat necunoscută, Rofersped, care a alocat 242.000 lei către cei 40 de angajați, rezultând un bonus de câte 6.050 lei/salariat.

Sume importante au mai plătit propriilor angajați Registrul Auto Român (RAR)- 5.980 lei/salariat, Aeroporturi București- 5.845 lei/salariat, Romgaz - Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale DEPOGAZ- 5.780 lei/salariat, Romgaz- 5.780 lei/salariat și Hidroelectrica- 4.733 lei/salariat.

Pe locul 9 în Top 10 companii de stat după participarea plătită angajaților se află Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, care a alocat în acest sens. 4.080.000 lei pentru cei 872 de angajați, rezultând o sumă de 4.679 lei/salariat.

ACN și Oil Terminal au alocat cei mai puțini bani, pentru că și profitul a fost mai mic

Topul este încheiat de Imprimeria Națională, care a plătit câte 4.565 lei către fiecare din cei 460 de angajați.

Și constănțenii angajați la Loteria Română vor primi câte 3.018 lei ca participare la profit, din totalul de 7.650.000 lei alocați celor 2.535 de salariați la nivel național.

La mare distanță se află Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, care a alocat doar 232.000 lei participare la profit către cei 419 angajați ai săi, rezultând câte 554 lei/salariat.

Pe ultimul loc în lista celor 35 de companii de stat din România care au plătit angajaților participarea la profit se află Oil Terminal SA, care a alocat în acest sens 227.000 lei către cei 943 de angajați, de unde rezultă câte 241 lei/salariat.

Proiect de lege pentru ca toți angajatorii, de stat sau privați, să plătească participare la profit angajaților

Un angajat nu poate primi mai mult de un salariu mediu lunar calculat la nivel de companie pentru anul în care a fost obținut profitul. Companiile de stat din subordinea administrației centrale aveau în septembrie 2020 aproximativ 171.200 de angajați, față de aproape 176.000 la finele anului 2019. Administrația centrală a controlat în 2019 un număr de 216 societăți, care au raportat cumulat un rezultat brut de 4,2 miliarde de lei

Sumele reprezentând participarea salariaților sunt considerate venituri salariale, fiind impozitate și incluse în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii.

În prezent, în Parlament se află o inițiativă care prevede că toți angajatorii, atât cei de stat, cât și cei din mediu privat, ar urma să fie obligați să aloce salariaților o cotă de cel puțin 7,5% din profitui net realizat.

Andreea POPA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cine-a semnat decretul asta sa munceasca 5 ani in delta la taiat stuf iarna,,,! Noi ce ce matta am participat ma jighodie ? , dai bani din banii nostri care platim facturi pana la sange!
1
0
Profit la ce ? Ca majorarea pretului nu inseamna ca e profit. RAR are profit ? Aeroportul doar din marirea taxei de aeroport care e inclusa in bilet si platita de calatori si etc.
3
0
la smecheri! acestia o livreaza mai departe dublu, omul de rand o plateste triplu !
14
1
La cit e kw si il mariti mereu cred si eu ca va convine sa primiti acesti bani nemunciti. Rusine sa va fie.Sunteti niste capuse care nu va pasa de omul de rind. Doar voua sa va fie bine ca de restul nu va pasa.
13
2
Cativa iau banii astia cei care fac treaba grea adica contractorii nu au vazut nici un bonus si nici nu vor vedea cu toate sunt cei mai munciti un fel de sclavi
17
2
mare minciuna , sefi i-au grosu si la salariati framituri.... asa este de cand lumea.
12
11

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016