REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.6° Constanța Vin., 26 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6802
19.6° Constanța Vineri, 26 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6802
 

Numărul de refugiaţi interni s-a dublat în Sudan într-o săptămână şi a ajuns la peste 700.000

Numărul de refugiaţi interni s-a dublat în Sudan într-o săptămână şi a ajuns la peste 700.000

A.F. 11 mai 2023 | 00:00 287

Luptele sângeroase din Sudan, declanşate de la mijlocul lui aprilie, au forţat peste 700.000 de persoane să se refugieze în interiorul ţării, de două ori mai mulţi ca săptămâna trecută, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite, informează AFP şi dpa.

Numarul de refugiati interni s-a dublat in Sudan intr-o saptamana si a ajuns la peste 700.000

"Este de două ori mai mult decât numărul de refugiaţi interni" înregistraţi marţea trecută şi care se cifra la 340.000 de persoane, a explicat Paul Dillon, purtător de cuvânt al Agenţiei ONU pentru Migraţie (OIM), în timpul unei conferinţe de presă regulate a ONU la Geneva.

Încă înainte de declanşarea luptelor, 3,7 milioane de persoane erau înregistrate ca refugiaţi interni în Sudan, a amintit Dillon.

De asemenea, de la începutul luptelor circa 150.000 de persoane au fugit din Sudan în altă parte în regiune, potrivit cifrelor furnizate luni şi compilate de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.

Luptele continuă la Khartoum şi în alte regiuni ale Sudanului între taberele celor doi generali rivali, care se confruntă din 15 aprilie, în timp ce negocierile asupra unui armistiţiu între reprezentanţi ai lor bat pasul pe loc în Arabia Saudită.

Confruntările dintre armata lui Abdel Fattah al-Burhane şi paramilitarii Forţelor de Susţinere Rapidă conduşi de Mohamed Hamdane Daglo s-au soldat deja cu peste 750 de morţi în Sudan, potrivit ONG-ului Acled, în timp ce autorităţile sudaneze au raportat 5.000 de răniţi.

"Numeroşi strămutaţi interni se refugiază la rude, în timp ce alţii se adună în şcoli, în moschei şi în clădiri publice", a explicat Dillon.

El a subliniat "extrema generozitate a poporului sudanez şi a comunităţilor sale, care şi-au deschis uşile pentru persoanele refugiate ce ajung în regiunile lor".

Însă, el a subliniat de asemenea că, "în multe dintre cazuri, aceste comunităţi de primire suferă deja ele însele efecte a peste trei săptămâni de lupte", citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436