Numele lui Traian Băsescu apare în dosarul Microsoft. Gabriel Sandu l-a denunţat!
Numele lui Traian Băsescu apare în dosarul Microsoft. Gabriel Sandu l-a denunţat!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterest
Numele lui Traian Băsescu apare în dosarul Microsoft, informează România TV. Fostul ministru al comunicaţiilor, Gabriel Sandu, l-a denunţat şi pe fostul şef al statului.
Potrivit România TV, Gabriel Sandu s-a plâns că preşedintele Traian Băsescu i-a interzis lui Valerian Vreme să se mai vadă cu el.
"Valerian Vreme mi-a spus că a stat de vorbă cu Preşedintele Traian Băsescu, iar acesta i-a interzis să se mai întâlnească cu mine altfel decât "la cafea duminica". M-am ridicat, mi-am cerut scuze şi am plecat. (...) Mi-au mai precizat că atât George Scripcaru, preşedintele PDL Braşov, cât şi Elena Udrea, mă urăsc şi doresc ca eu să dispar din partid.", a declarat Sandu, în faţa procurorilor.
"M-am întâlnit cu Claudiu Florică, iar din discuţii a reieşit scenariul că acesta, din comisioanele primite de el de la Microsoft ar putea deschide nişte companii off-shore şi ar putea transfera acolo nişte sume de bani din care eu aş putea să-mi onorez contribuţiile electorale în beneficiul PDL şi al preşedintelui", a mai spus fostul ministru, potrivit România TV.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News