O angajată de la Sport Bet Challenge, condamnată pentru delapidare
O angajată de la Sport Bet Challenge, condamnată pentru delapidare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterestsursa foto virtual.net
Simona Mădălina Giurgea (fostă Elfian) a fost condamnată pentru delapidare, decizia fiind luată de Judecătoria Constanța. Aceasta, la data de 5 aprilie anul curent, a primit 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare. Ea trebuie să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea ea trebuie să se supună măsurii de supraveghere de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. "Impune inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile şi nominalizează Primăria/Consiliul Local Năvodari, jud. Constanţa şi Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată. Admite acţiunea civilă promovată de partea civilă SC Sport Bet Challenge Srl. Obligă inculpata la plata către partea civilă a sumei de 2210,70 lei cu titlu de daune materiale", potrivit minutei judecătorești.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News