O asistentă de la spitalul din Hârșova i-a devastat casa unei vecine!
O asistentă de la spitalul din Hârșova i-a devastat casa unei vecine!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMirela B. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și distrugere. Prin sentința din 17 martie 2022, magistrații din cadrul Judecătoriei Hîrșova au decis încetarea procesului penal împotriva Mirelei B. ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată. Sentința nu este definitivă. Mirela B. fusese acuzată de o vecină că a pătruns fără drept în curtea acesteia iar apoi a amenințat-o cu moartea, și i-a spart ușile de la intrarea în casă cu ghivece cu flori. Menționăm că Mirela B. este asistent medical generalist la Spitalul Orăşenesc Hârșova.
Potrivit rechizitoriului, inculpata, în noaptea de 20.06.2021, în jurul orelor 23.00, o pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate, pe care a amenințat-o cu moartea, precum și cu incendierea locuinței și a spart geamurile ușilor de la intrare prin aruncarea cu ghivece cu flori, producând astfel un prejudiciu de aproximativ 500 lei. Inculpata a fost sub control judiciar de la data de 27 august 2021 până la 17 martie 2022, dată la care s-a dat sentința în dosar.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Hârșova au decis încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei Mirela B. a urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată. Totodată, instanța a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News