O autospecială a Poliției din Medgidia a fost vandalizată
O autospecială a Poliției din Medgidia a fost vandalizată
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa beție, unii oameni comit fapte pe care ulterior le regretă. Este și cazul lui Petre Petre, din Medgidia, care, sub aburii lui Bachus, a aruncat cu intenție și în mod repetat, cu o sticlă de Pepsi de 2 litri spre autospeciala de poliție din dotarea Postului de Poliție Medgidia care se afla parcată în fața postului, provocându-i daune la aripa dreapta față. Mai mult decât atât, bărbatul a aruncat și cu o piatră în ușa postului de poliție, fără să o nimerească.
Lucrătorii Postului de Poliție Medgidia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la intrarea în serviciu la ora 08.00, autospeciala de poliție din dotare, care era parcată în fața postului, prezenta avarii la nivelul aripii dreapta față. În urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere a reieșit că Petre Petre, aflat în stare de ebrietate, a aruncat cu intenție și în mod repetat, cu un obiect spre autospeciala de poliție, cu intenția de a-i produce daune. După ce a lovit autospeciala, a aruncat o piatră spre ușa postului de poliție, fără să nimerească. De asemenea, s-a constatat că inculpatul a lovit cu pumnii grila din față și capota autospecialei, fără a provoca distrugeri. Ulterior, inculpatul a fost identificat și audiat cu privire la aspectele expuse mai sus, acesta recunoscând săvârșirea faptei. Inculpatul a precizat că se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu-și explică gestul său, însă regretă cele întâmplate.
Instanța a apreciat că, deși fapta săvârșită de inculpat nu este de o gravitate redusă, trebuie avute în vedere atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei și împrejurarea că acesta a manifestat o atitudine de regret faţă de cele săvârşite, precum şi faptul că la momentul săvârşirii faptei, inculpatul era o persoană integrată în societate. Pe de altă parte, trebuie luat în considerare că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală. Aceste circumstanţe determină instanţa să se orienteze cu pedeapsa către mijlocul intervalului prevăzut de lege, fiind suficient pentru reeducarea inculpatului si pentru atingerea scopului pedepsei.
Pentru aceste considerente instanța a decis condamnarea lui Petre Petre la 9 luni de închisoare. În urma contopirii cu celelalte pedepse, inculpatul urmează să execute 5 ani și 4 luni de închisoare. Sentința nu este definitivă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News