REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

O avocată, picată la examenul auto, a dat vina pe polițistul care a examinat-o

O avocată, picată la examenul auto, a dat vina pe polițistul care a examinat-o

Replica API 27 mai 2022 | 22:03 3751

O avocată din baroul Tulcea, respectiv Georgeta Ibraimof, a chemat în judecată Prefectul, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Guvernul dar și Ministerul Afacerilor Interne, solicitând anularea actului prin care a fost respinsă la exemenul de obținere a permisului de conducere. Avocata reclamă faptul că, în timp ce susținea proba practică la examenul auto, examinatorul a avut o atitudine ostilă și necuviincioasă pe parcursul examinării, context în care rezultatul examenului a fost respins. Mai mult, aceasta a solicitat și eliberarea unei copii a înregistrării audio-video a examenului auto - proba practică susţinut la data de 07.10.2021.

Georgeta Ibraimof a susținut la data de 07.10.2021 proba practica a examenului de obținere a permisului de conducere, la care a obţinut calificativul „respins”. Prin cererea înregistrată la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor la data de 14.11.2021 reclamanta a solicitat instituţiei eliberarea unei copii a înregistrării audio-video a probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, arătând că este un drept legal care i se cuvine. Reclamanta a mai solicitat ca înregistrarea să fie păstrată potrivit art. 18 alin. (2) din Ordinul MAI nr. 97/2017. Avocata a primit un răspuns care a arătat că, având în vedere că înregistrarea conţine date cu caracter personal ale altor persoane, cererea nu poate fi soluționată favorabil. De asemenea, femeia a solicitat anularea examenului auto proba practică, susţinut la data de 07.10.2021 şi programarea în regim de urgenţă a unui alt examen auto proba practică, iar în subsidiar anularea rezultatului la proba practică, declararea acesteia ca fiind admisă pe considerentul că a promovat proba teoretică, şi de asemenea, eliberarea permisului de conducere.

Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au constatat că justificarea reclamantei în sensul că ar fi fost depunctată în mod nelegal de către examinator şi are dreptul de a verifica dacă datele din fişa de examinare coincid sau nu cu eventualele greșeli din trafic, nu constituie un motiv pentru admiterea cererii, întrucât aceste aspecte pot face exclusiv obiectul unor proceduri administrative sau judiciare de contestare a rezultatului examenului, iar reclamanta a şi inițiat un astfel de demers prin cererea adresată Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa. Pentru aceste considerente, instanța a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa, ca neîntemeiată. Sentința a fost dată pe 7 aprilie 2022 și nu este definitivă, urmând a se judeca recursul.

Cine este Georgeta Ibraimof

Georgeta Ibraimof este o avocată din baroul Tulcea, devenită cunoscută în anul 2009, când a fost surprinsă în ipostaze fierbinţi cu un client aflat în penitenciarul Poarta Albă. Potrivit informațiilor de la acea vremea, femeia a fost surprinsă chiar în timpul unui act sexual cu nimeni altul decât Nicușor Manta, arestat la acea vreme pentru jaf armat. Ulterior cei doi s-au și căsătorit.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De ce se face inregistrarea audio-video dacă cel examinat nu o poate obține la cerere? De ce nu se poate folosi cel examinat de ea? Este cumva praf în ochi?
0
0
Bravo doamnei Ibraimof pentru curaj! Asteptam sa apara cat mai multi constanteni care sa dea in judecata Serviciul Permise Constanta! Jos mafia de la permise!
0
0
cred ca si tu esti exact ca e***.
1
0
Nevasta de interlop...ca sa-i ceri? Minte putina, tupeu cu carul.
2
0
are dreptul sa se iubeasca cu cine vrea ea
1
0
A**a e tot aia de care am citit in focuspress?
0
0
din acest motiv tara a**a merge spre prapastie..sa nu crezi...avocat,care sa te reprezinte,care cunoaste legile sa se cotoiasca cu un puscarias???in cine sa mai ai incredere???jalnic doamna avocacat...jalnic...
2
0
p*****a a**a avocata? Respect maxim examinatorului!
0
0
La asa zis sofeurii de TL.Pericol public maxim 99 la suta criminali pe sosele.
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436