REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

O casă a ars din temelii, în urma unui incendiu violent

O casă a ars din temelii, în urma unui incendiu violent

Georgiana BOGLEA 28 mai 2024 | 10:59 595

O gospodărie din localitatea Stulpicani a fost distrusă în urma unui incendiu violent izbucnit în cursul zilei de luni, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

O casa a ars din temelii, in urma unui incendiu violent
 

Potrivit acestora, la faţa locului au intervenit militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului şi ai Detaşamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Stulpicani, Vama şi Ostra, cu şapte autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

"La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodăreşti, precum şi acoperişul şi etajul casei de locuit, existând pericolul de propagare a focului la vecinătăţi. Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unui bărbat, în vârstă de 62 de ani, care a suferit arsuri la nivelul unei mâini şi pe frunte.

Alte patru persoane, trei femei de 54, 43 şi 27 de ani, şi un adolescent de 15 ani, au primit îngrijiri medicale în urma unor atacuri de panică. Ulterior, toate cele cinci persoane au refuzat transportul la o unitate spitalicească", au precizat oficialii ISU.

În urma incendiului au ars adăpostul de animale, depozitul de furaje, bucătăria şi baia, dar şi acoperişul şi etajul casei de locuit, pe o suprafaţă totală de aproximativ 200 de metri pătraţi.

De asemenea, în incendiu au pierit doi viţei, un porc şi zece găini.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect, conform realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510