O clădirie din Piața Griviței mai are puțin și cade peste trecători. Video
O clădirie din Piața Griviței mai are puțin și cade peste trecători. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMunicipiul Constanța se ridică încet, dar sigur, la standarde europene pe toate palierele. Însă, mai există și construcții care nu fac cinste orașului. O astfel de construcție pe care o putem numi „ruină” este imobilul de pe strada Ștefan Mihăileanu nr. 4, imobil aflat în stare avansată de degradare. În anul 2018, imobilul figura ca având 4 proprietari, supraimpozitați de către consilierii locali deoarece au lăsat clădirea să ajungă în ultimul hal. După aproape 4 ani, proprietarii încă nu au luat nicio măsură, clădirea ajungând să arate atât de rău, încât a devenit un real pericol pentru trecători.
Imobilul de pe strada Ștefan Mihăileanu, nr. 4
Mergând la pas prin oraș, încă o clădire în paragină răsare
Orașul Constanța se ridică ușor-ușor la standarde europene. Au început să se facă reabilitări peste reabilitări pentru clădirile vechi de zeci de ani, iar construcțiile ridicate recent arată ca în afară. Primăria și-a amintit și de parcuri, spații de joacă, stații de autobuz și nu numai. Însă, ce se întâmplă cu ce este vechi, cu clădirile aflate în stare avansată de degradare din zone relativ centrale ale Municipiului?
Ei bine, aici nu este de vină doar conducerea orașului. O astfel de clădire care arată jalnic este situată pe strada Ștefan Mihăileanu, nr. 4, foarte aproape de Piața Griviței. Zona este una cât se poate de circulată, iar în miezul construcțiilor relativ noi, se află acest imobil lăsat de izbeliște de către proprietarii ignoranți, clădirea reprezentând chiar un pericol pentru trecători deoarece bucăți din ea se pot desprinde oricând.
Deși a fost supraimpozitată de către consilierii locali, clădirea a fost lăsată în continuare în mâinile sorții
Imobilul în discuție de pe strada Ștefan Mihăileanu din Municipiul Constanța, figura în anul 2018 ca având 4 proprietari: Simizeanu Radu Marius, Simizeanu Nina, Vivance Gabriela și Ciobanu Simona.
Încă de atunci clădirea arăta rău, motiv pentru care consilierii locali au decis să pună un impozit de 5 ori mai mare, doar-doar proprietarii vor decide să o îngrijească. Iată că acest lucru nu s-a întâmplat, imobilul arătând ca o ruină demnă de a fi demolată sau măcar acoperită.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News