O CONSTRUCŢIE din BETON a APĂRUT într-o STAȚIE de AUTOBUZ
O CONSTRUCŢIE din BETON a APĂRUT într-o STAȚIE de AUTOBUZ
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestREVOLTĂ în zona Casei de Cultură după ce locuitorii din zonă au sesizat că se lucrează de zor la o construcţie de beton… chiar pe trotuar, fix în staţia de autobuz, la intersectia strazilor I.G. Duca, Avram Iancu, Ţepeş Vodă şi Călugareni. Urmează să pună bazele unui spaţiu comercial, care îl va înlocui pe cel existent: o coşmelie de 20 mp, proprietarii terenului fiind Marian şi Iuliana Cecilia Oprea. Oamenii nu înţeleg cum fosta administraţie a aprobat o astfel de construcţie, chiar dacă terenul este proprietate privată.
Locuitorii din zona Pieţei Balada, dar şi constănţenii care tranzitează acea zonă, s-au trezit, peste noapte, că în staţia de autobuz se lucrează pentru o viitoare construcţie realizată... atenţie, pe trotuar! În acel loc, există o coşmelie, un container care a funcţionat în aest loc 20 de ani, iar aceasta urmează să fie transformată într-o construcţie din beton. Proprietarii terenului sunt Marian şi Iuliana Cecilia Oprea şi au obţinut autorizaţia în luna noiembrie a anului trecut.
Proiectantul lucrării: Acolo era un container ordinar
Proiectant este societatea Proiect Unique Invest SRL, deţinută de Dumitru Dună, fost membru PDL, în prezent, membru şi finanţator Pro România, după cum susţin gurile rele. Dună a declarat, pentru Replica, că nu este nimic ilegal. Acel chioşc care este, de fapt, un container de 20 mp va fi înclouit cu o altă construcţie. „Nu cred că este pe trotuar. Nu poate fi nimeni proprietarul unui trotuar. Acolo a fost un container ordinar de 20 mp careva fi transformat într-un spaţiu comercial cu un impsct vizual mai bun”, a spus Dună, pentru Replica.
Ce spune proprietara terenului!
Iuliana Ceciclia Oprea a răspuns “răutăcioşilor” şi spune că în locul vechiului magazin va fi altul la fel de mare şi că terenul este proprietate sa de foarte mulți ani. Oprea spune că, practice, coşmelia va fi înlocuită cu una mai mare şi mai trainică. Oprea a ţinut să precise că autorizaţia a fost “ obținută cu multă așteptare și super verificări, nu cu șpăgi, că magazinul nu vinde femei și droguri”.
Cât de legală este această construcţie şi dacă autorizaţia semnată de Făgădău şi Vânturache este legală, dar şi cum a ajuns acea suprafaţă de pe trotuar în proprietate privată, rămâne de văzut şi de constatat de către autorităţile abilitate să facă astfel de cercetări. Problema va ajunge pe masa primarului Vergil Chiţac luni, 21 decembrie.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News