REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.5° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
26.5° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

O fată infectată cu virusul gripei aviare a murit

O fată infectată cu virusul gripei aviare a murit

A.F. 24 februarie 2023 | 00:00 372

O fată în vârstă de 11 ani din provincia Prey Veng din sud-estul Cambodgiei a murit din cauza gripei aviare H5N1, a anunţat Departamentul pentru controlul bolilor transmisibile din cadrul Ministerului Sănătăţii, transmite agenţia Xinhua.

O fata infectata cu virusul gripei aviare a murit

Fata s-a îmbolnăvit pe 16 februarie, acuzând simptome de febră, cu temperatură de 39 de grade Celsius, tuse şi durere în gât, a indicat departamentul într-un comunicat.

Ea a fost îngrijită iniţial de serviciul sanitar local, însă starea sa s-a înrăutăţit, prezentând probleme respiratorii, motiv pentru care a fost transferată ulterior la Spitalul Naţional de Pediatrie din Phnom Penh, informează Agerpres.

"La 21 februarie medicul i-a prelevat probe pentru diagnostic la Institutul Naţional de Sănătate Publică, iar rezultatele au sosit la 22 februarie, confirmând că era pozitivă la gripa aviară H5N1; între timp fata a decedat", se arată în comunicat, citează stiripesurse.ro.

Comunicatul menţionează că locuitorii nu trebuie să atingă păsările domestice bolnave sau moarte, iar dacă suspectează că au fost infectaţi cu acest virus trebuie să se adreseze medicilor sau să apeleze serviciile de urgenţă.

Virusul gripei aviare H5N1 se răspândeşte în mod obişnuit între păsări, în special în cazul celor din crescătorii, însă uneori se poate transmite de la păsări la oameni, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Potrivit OMS, din 2003 până în 2014 au existat 56 de cazuri de persoane infectate în Cambodgia, iar 37 dintre acestea au decedat. Însă, între 2015 şi 2022 nu a fost înregistrat niciun caz de persoană infectată cu acest virus în ţară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768