REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.5° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
27.5° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

O femeie a câștigat în instanță dreptul să primească gratuit tratamentul lunar

O femeie a câștigat în instanță dreptul să primească gratuit tratamentul lunar

Ana Maria LIPAN 10 noiembrie 2023 | 00:00 642

O femeie diagnosticată cu un tip de cancer foarte agresiv și-a câștigat dreptul la tratament, în instanță. Ea a dat în judecată Ministerul Sănătății și Agenția care se ocupă de reglementarea medicamentelor din cauză că medicamentul care îi fusese recomandat și care costa lunar 5.000 de euro, nu era pe lista compensatelor. Judecătorii Curții de Apel Alba Iulia i-au dat dreptate. 

O femeie a castigat in instanta dreptul sa primeasca gratuit tratamentul lunar foto cu rol ilustrativ

Femeia fusese diagnosticată cu adenocarcinom gastric. Medicul care o tratează a stabilit începerea tratamentului cu chimioterapie, dar apoi i-a recomandat tratamentul cu NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO). Pentru această afecțiune, medicamentul nu era inclus pe lista medicamentelor compensate, scrie digi24.ro.

În aceste condiții, ea a dat în judecată Ministerul Sănătății și a cerut să i se asigure, pe bază de prescripție medicală, compensarea 100% a acestui medicament. Magistrații Curții de Apel Alba Iulia i-au admis cererea în 30 octombrie și au obligat statul să îi compenseze în totalitate rețeta prescrisă de medic.

"La recomandarea medicilor, și dorinţa de viață a reclamantei, alături de eforturile financiare ieșite din comun ale întregii familii, s-a reuşit procurarea acestui medicament, însă cu sacrificii enorme. Iar având în vedere aceste sacrificii, raportate la suma de bani necesară lunar pentru urmarea acestui tratament – 5.000 euro, ele din păcate nu mai pot fi continuate, astfel urmând a fi pusa în pericol viața reclamantei", se arată în motivarea magistraților din Alba Iulia, potrivit sursei citate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513