O femeie de 63 de ani, accidentată mortal în Năvodari
O femeie de 63 de ani, accidentată mortal în Năvodari
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCadrele medicale din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă au fost solicitate să intervină la data de 26 martie a.c. la un accident rutier ce a avut loc în zona Peninsula din Năvodari. Un pieton a fost lovit, iar la momentul intervenţiei SAJ intrase deja în stop cardio-respirator. Medicii de la faţa locului au demarat protocolul de resuscitare, dar, din nefericire, pietonul, o femeie în vârstă de 63 de ani, a decedat.
Potrivit poliţiştilor rutieri, un bărbat în vârstă de 27 de ani, I.A, a condus un autoturism dinspre Lumina spre Năvodari şi ajungând în intersecţia cu aleea de acces către zona Peninsula din Năvodari a suprins şi accidentat o femeie în vârstă de 63 de ani. Femeia se angajase în traversarea prin loc nepermis din partea stângă a conducătorului auto.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News