O femeie din Crevedia spune că oamenii știau că stația nu avea autorizație
O femeie din Crevedia spune că oamenii știau că stația nu avea autorizație
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO femeie din Crevedia a declarat, luni dimineață, că toată lumea știa că stația GPL unde au avut loc exploziile de sâmbătă funcționa ilegal și că acolo descărcau și ziua, și noaptea. Ea a afirmat că localnicii se temeau că la un moment dat ar putea avea loc o explozie.
Femeia a venit luni dimineață să ia din casă medicamente și câteva lucruri. A declarat că a venit însoțită de primar, pentru că zona nu este încă sigură. "Vreau să intru în casă, am soțul foarte bolnav, am medicamente în casă. A venit primarul cu mine până aici, a spus că e zona în pericol, așa că mi-a luat numărul de telefon ca să mă sune. În timpul exploziei s-a simțit miros de gaz. Nu știu dacă primarul a știut că funcționează ilegal.
Localnicii știau, descărcau și ziua, și noaptea. Știam că nu mai aveau autorizație, dar ce puteam noi face dacă patronul are așa bani mulți. Ne-am gândit că se va întâmpla asta, vecinii care au murit au spus... doamna chiar a spus: când vom muri de la GPL ăsta o să murim. Ne era frică", a declarat femeia, care a povestit că are un nepot internat în spital, în Târgoviște, în urma exploziei.
Vecinii la care a făcut femeia referire sunt cei doi oameni care au murit în urma exploziei de la Crevedia. Este vorba despre doi soți, care au decedat într-un interval de 13 ore. Bărbatul a murit primul. A făcut infarct atunci când a văzut cât de grav rănită este soția lui. Bărbatul a murit după ce a văzut rănile soției sale. Soția lui a murit duminică, la Spitalul Floreasca. Ea avea arsuri pe aproape tot corpul, potrivit digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.