O femeie din Cumpăna a retrăit vremurile comunismului la o pizzerie din localitate
O femeie din Cumpăna a retrăit vremurile comunismului la o pizzerie din localitate
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn încercarea de a realiza o petrecere cât mai frumoasă pentru fiica ei, o femeie din Cumpăna a ales Pizzera Mario și rău a făcut. ceasta s-a plâns că atât ea, cât și invitații, au fost nevoiți să stea ca la școală, neclintiți și eventual ”să legaăm copiii de scaune”. Contactat telefonic, administratorul pizzeriei și-a expus punctul de vedere spunând:”Copii erau călare pe ușă, cu mâinile și limbile pe geamuri.”
Urmând noul trend de orgnizare al petrecerilor destinate copiilor, multe familii optează să organizeze o mică sărbătoare în cadrul localurilor, fiind și cazul unei femei din localitatea Cumpăna, care pentru petrecerea fiicei sale a cheltuit aproape 1 000 de lei.
Din spusele persoanei, a fost o alegere neinspirată, întrucât personalul deservit ospitalității din cadrul localului Pizzeria Mario nu prea se descurcă în prezența copiilor, lucru învățat chiar de la administratorii localului, ”care puneau copii la punct”.
Pe lângă mesajul de nemulțumire transmis, aceasta a atașat și bonul fiscal, venind ca un argument solid și bine întemeiat pentru nemulțumirea trăită la onomastica fetiței ei, declarând: ”Am ales să serbez ziua fetiței mele la Pizzeria Mario..proastă alegere am facut..pe lângă personalul care nu a fost deloc amabil, m-am confruntat cu aceeași atitudine și din partea patronilor. Copiii nu aveau voie să alerge, să sufle în baloane sau să scape ceva pe jos căci imediat veneau patronii și îi puneau la punct...SERIOS? Am trecut cu vederea că mâncarea este din ce în ce mai proastă și mai scumpă dar totuși e o zi onomastică și știați lucrul ăsta...trebuia să stăm ca la școală neclintiți și eventual să legăm copiii de scaune ca nu cumva să fim certați pe banii noștri... RUSINE SA VA FIE...O să vă pierdeți clienții în stilul ăsta.”
Jurnaliștii de la Replica de Constanța au contactat și administratorul pizzeriei pentru a îi asculta și punctul acestuia de vedere, acesta declarând: ”Vi se pare normal ca o terasă să fie transformată într-un loc de joacă? Doamna a rezervat o masă pentru 20 de persoane, copii și adulți, capacitatea terasei fiind mult mai mare și doamna a crezut că și-a însușit un titlu de proprietate. Copiii alergau prin tot restaurantul, anunțând de la început faptul că este o terasă, nu un loc de joacă, aceasta spunându-mi că vor avea grijă de copii. Doamna a rezervat o masă, spunând că vor fi mai mulți adulți decât copii, nu că cel mai mare dintre copii are 5-6 ani, și să îi lași pe copii singuri să alerge pe acolo. E prima dată când am primit o reclamație de genu, când copii chiar au fost lăsați de capul lor. Erau cam 15 copii, doi inși abia reușam să îi luăm de pe unde erau, călare pe ușă, cu mâinile și limbile pe geamuri. Eu i-am spus că geamurile le curăț cu multe soluții, după vei venii să îmi spui că are cine știe ce copilul. I-am spus că este o terasă nu un loc de joacă pentru copii, trebuie să îți asumi, să ai grijă de copii, e o pizzerie.”
Aministratorul pizzeriei a încheiat declarația cu o promisiune: ”Eu vă garantez că doamna va veni iar să mănânce la mine, atunci nu va mai fi mâncarea bună?”
V.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News