O femeie şi fiica ei au fost găsite carbonizate într-o casă care ar fi fost incendiată de soț
O femeie şi fiica ei au fost găsite carbonizate într-o casă care ar fi fost incendiată de soț
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO femeie de 47 de ani şi fiica acesteia, în vârstă de 14 ani, au fost găsite decedate, sâmbătă, într-o locuinţă care ar fi fost incendiată, în comuna botoşăneană Manoleasa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, principalul suspect în acest caz este soţul femeii decedate, scrie agerpres.ro.
"Astăzi, în jurul orei 11,00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o locuinţă, din comuna Manoleasa, este posibil să fie un incendiu, întrucât iese fum dens din interior. Echipajul direcţionat la faţa locului a identificat locuinţa la care făcea referire apelantul, iar în interior, au fost găsite două persoane, o femeie, de 47 de ani şi o minoră, de 14 ani, decedate, care prezentau arsuri la nivelul corpului. De asemenea, femeia prezenta o plagă tăiată la nivelul părţii superioare a corpului", a precizat Nenişcu.
Cercetările au fost declinate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru comiterea infracţiunii de omor, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News