REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
30.4° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

O nouă biserică din lemn, în Constanța! Video

O nouă biserică din lemn, în Constanța! Video

Replica API 9 aprilie 2022 | 12:27 2339

Forfotă în zona Dorally din municipiul Constanța. Și nu ne referim la traficul rutier, ci la o nouă construcție ce răsare sub semnul bisericesc. Este vorba de o biserică din lemn ce a început a fi ridicată, cu toate documentele necesare, însă, pe parcurs, au intervenit probleme și chiar s-a lăsat cu amenzi. Potrivit informațiilor noastre, de dată recentă, adică pe 7 aprilie a.c., Parohia Sf. Mucenița Filofteia, prin Clinciu Ioan Adrian, a obținut un certificat de urbanism ce prevede modificarea proiectului autorizat.

Așa cum este menționat mai sus, în luna februarie, reprezentanții Parohiei din prezenta cauză au fost sancționați de DGPL ( Direcția Generală Poliția Locală Constanța) pentru nerespectarea autorizației de construire. Astfel, reprezentanții Parohiei Sf. Mucenița Filofteia au început să facă demersuri pentru intrarea în legalitate. Primul pas este obținerea certificatului de urbanism.

”Parohia Sfânta Mucenița Filofteia, prin Clinciu Ioan-Adrian, șos. Mangaliei nr. 80A, parcela 238833, loc. Constanţa, jud. Constanţa, România, modificare proiect autorizat cu a.c. Nr. 641/07.06.2018 pentru construire imobil - lăcaş de cult Parohia Sfânta Muceniţă Filofteia, prin lucrări executate cu nerespectarea a.c. Nr. 641/07.06.2018, conform p.v.c.s.c. Nr. 50-001904 din 17.02.2022”, potrivit certificatului de urbanism emis în cursul zilei de joi, 7 aprilie a.c..

Menționăm că în zona respectivă, adică Doraly, în prezent se află deja o biserică, care funcționează sub aceeași parohie. Potrivit informațiilor noastre, după finalizarea noii biserici din lemn, construcția veche nu va mai funcționa. Aceasta va fi mutată într-o altă locație.

Structura bisericii

Subsolul va avea o extindere parțială de s68,31 mp, pe o suprafață de s87 mp, respectiv pe toată suprafața fundației cu structura de b.a.. Construcția va fi compartimentată în patru încăperi și vor fi repoziționate trepte de acces către parter, de pe latura de sud-vest pe latura de vest.

Video:

Maria ONICĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta de sub mine zice de scoala dar copii mai faceti si voi ca sa aiba cine sa foloseasca scoala???
1
0
O scoala construim si noi?
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768