O româncă a fost strivită de propria mașină, în timp ce își aranja bagajele în portbagaj, în fața unei pensiuni din Austria
O româncă a fost strivită de propria mașină, în timp ce își aranja bagajele în portbagaj, în fața unei pensiuni din Austria
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO româncă în vârstă de 65 de ani a sfârșit în mod tragic, chiar sub ochii mamei sale, după ce a fost strivită de propria mașină, în timp ce își urca bagajele în portbagaj.
Cumplitul incident a avut loc vineri, 3 martie, pe o străduță din Bad Schallerbach, Austria Superioară, unde românca fusese cazată împreună cu mama ei, la o pensiune din zonă.
Înainte să plece, românca și-a pus valizele în portbagaj, însă ceea ce a urmat s-a dovedit a fi o mare tragedie.
Anchetatorii presupun că, după ce și-a urcat bagajele în mașină, femeia s-a urcat la volan, însă a coborât din nou să-și verifice lucrurile personale.
În acel moment, mașina a început să se miște, iar românca a fost strivită de roțile autoturismului.
"Din motive care nu au fost încă clarificate, femeia a fost lovită de propria mașină, răsturnată și târâtă pe asfaltul de pe Grieskirchner Strasse”, au spus anchetatorii.
În vârstă de 65 de ani, femeia a suferit răni grave și a decedat imediat, în ciuda eforturilor salvatorilor sosiți la fața locului, conform antena3.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News