REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.4° Constanța Vin., 16 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6823
28.4° Constanța Vineri, 16 August 2024 Anul XX Nr. 6823
 

O SOCIETATE din Murfatlar a ÎNȘELAT STATUL cu peste 1 MILION de lei

O SOCIETATE din Murfatlar a ÎNȘELAT STATUL cu peste 1 MILION de lei

Replica API 9 februarie 2021 | 00:34 5502

Societatea Murcereal din Murfatlar, prin administratorul, Valentin Albu, a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. În perioada trimestrul IV 2013- trimestrul IV 2015, aceasta a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, în scopul diminuării creanței fiscale, fiind creat un prejudiciu la bugetul general consolidat al statului în valoare totală de 1.419.808 lei ,din care 584.583 lei impozit pe profit și 835.225 lei TVA.

Cum a a fost înşelat statul

Din analiza datelor înscrise în declarația informativă cod 394 s-a constatat faptul că, în perioada iunie-septembrie 2014, Murcereal înregistrează neconcordanțe cu „Infoweb” SRL, „Kwizda AGRO ROMÂNIA” și „Cargill Cereale” SRL în valoare totală de 7.872.080 lei (6.348.452 lei bază impozabilă și 1.523.628 lei TVA). Conform aplicației Vector fiscal Murcereal este plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor începând cu data de 15.05.2013, având perioadă de raportare luna calendaristică. Din analiza declarațiilor informative cod 394 și a deconturilor de TVA (declarația cod 300) depuse de Murcereal la organul fiscal în perioada analizată s-a constatat faptul că, societatea a raportat realizarea de venituri din vânzări de bunuri către terți care depășesc cuantumul de 65.000 euro. Conform prevederilor art. 112 din Legea 571/2003, dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanță și management în veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit.

Firma a înregistrat în contabilitate operaţiuni fictive

Întrucât valoarea totală a achizițiilor înregistrate în decontul de TVA, respectiv 3.311.475 lei bază impozabilă și 794.753 lei TVA, este mai mică decât valoarea totală a achizițiilor înregistrate în declarația cod 394, s-a procedat la scăderea achizițiilor în sumă 356.517 lei bază impozabilă și 85.563 lei TVA din total achiziții cu cota de 24% înscrise în decontul de TVA, suma rezultată reprezentând valoarea totală a cheltuielilor fictive înregistrate de Murcereal în evidența contabilă. Prin urmare, nu au fost luate în considerare la stabilirea profitului impozabil cheltuielile înregistrate în evidența contabilă de Murcereal în valoare totală de 2.954.958 lei bază impozabilă și 709.190 lei TVA, privind achizițiile de la cele 3 societăți comerciale care nu au confirmat relația comercială cu societatea analizată, întrucât aceste operațiuni comerciale nu s-au derulat în realitate.

Ce a spus instanţa

La individualizarea pedepsei instanţa a luat în seamă limitele de pedeapsă prevăzute în legea speciala gradul de pericol social al faptelor comise, determinate de împrejurările și modalitățile folosite – înregistra în actele contabile cheltuieli care n-au avut la bază operațiuni reale, în scopul realizat al diminuării creanței fiscale reprezentată prin impozit pe profit și T.V.A., fiind cauzat un prejudiciu la bugetul general consolidat al statului în valoare totală de 1.419.808 lei , din care 584.583 lei impozit pe profit și 835.225 lei TVA- sustragerea de la plata către stat a taxelor și impozitelor, din urmarea produsă - prejudiciul cauzat statului, dar și cuantumul prejudiciului. Instanţa a decis condamnarea lui Valentin Albu la 7 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscal. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Justitia doarme. Mai avea putin si faptele se prescriau. Fapte din 2013 ?????
0
0
prin subteranul tarii , rauri , rauri, trebue colectati , incorsetati si folositi !
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
20164714374
5/49
34336183913
joker
1452523620