O TERASĂ din Mamaia, AMENDATĂ pentru LIPSA ANALIZEI de RISC
O TERASĂ din Mamaia, AMENDATĂ pentru LIPSA ANALIZEI de RISC
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestThe Maroons Pub deţine terasa Mateea din staţiunea Mamaia, zona hotel Flora. În urma unei verificări realizate de polițiști în stațiunea Mamaia, terasa a fost sancționată pentru neadoptarea măsurilor de securitate ale obiectivului, bunurilor și valorilor prevăzute de lege și care să fi realizate în baza unei analize de risc și securitate prin experți abilitați. Firma a contestat această amendă solicitând anularea ei sau înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Motivarea firmei amendate
The Maroons Pub a indicat faptul că temeiul juridic al sancțiunii aplicate este greșit menționat, iar din înscrisul anexat procesului contravențional, denumit proces verbal, rezultă că nu a fost organizată paza obiectivului, condiție preexistentă și necesară pentru a fi analizată analiza de risc și securitate fizică. În subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Ce au spus reprezentanţii Poliţiei
Reprezentanţii Poliţiei au spus că petenta a fost sancționată pentru neadoptarea măsurilor de securitate ale obiectivului, bunurilor și valorilor prevăzute de lege pentru terasa Mateea și care să fie realizate în baza unei analize de risc și securitate prin experți abilitați.
Ce a spus instanţa
Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Instanța a apreciat că sancțiunea aplicată întrunește cerințele de proporționalitate cu gravitatea faptei neimpunându-se individualizarea sancțiunii contravenționale, raportat la gravitatea faptei și posibilele urmări ale acesteia, astfel că a luat decizia de a respinge plângerea contravenţională înaintată de Maroons Pub. Sentinţa a fost comunicată pe 1 octombrie şi nu este definitivă.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News