Oamenii legii, în ALERTĂ! CADAVRUL unui bărbat, găsit într-un TUB de azbociment, pe CÂMP!
Oamenii legii, în ALERTĂ! CADAVRUL unui bărbat, găsit într-un TUB de azbociment, pe CÂMP!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAlertă pe Varianta Ovidiu! Oamenii legii, luni, 6 septembrie, au împânzit zona, la fața locului aflându-se, inclusiv, Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Constanța.
Potrivit informațiilor noastre, ar fi vorba de un cadavru găsit pe câmp, efectuându-se cercetări la fața locului.
Ce spun polițiștii:
Polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au fost sesizați, luni, 6 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, cu privire la faptul că, pe un câmp de la periferia orașului Ovidiu, într-un tub de azbociment cu diametrul de aproximativ 60 de centimetri, s-ar afla o persoană decedată.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 62 de ani, din orașul Ovidiu.
La fața locului s-au deplasat criminaliști și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.
Persoana în cauză nu prezintă urme vizibile de violență. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru necropsie, în vederea stabilirii cauzelor decesului.
Cercetările continuă.
L.I, A.F.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.