REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Lun., 7 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6875
14.1° Constanța Luni, 7 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6875
 

OMS: „Naţionalismul“ în materie de vaccin nu este compatibil cu lupta împotriva COVID-19

OMS: „Naţionalismul“ în materie de vaccin nu este compatibil cu lupta împotriva COVID-19

Replica API 8 august 2020 | 00:00 1078

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a criticat joi ''naţionalismul'' în materie de vaccin, pledând pentru punerea în comun a instrumentelor care să permită planetei să combată COVID-19, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Naţionalismul vaccinului nu este bun. Nu ne va ajuta", a declarat el în cadrul Forumului Aspen pentru securitate, desfăşurat timp de trei zile în mediul virtual anul acesta.

"Ar trebui să existe un consens global pentru a face orice vaccin un bun public comun; (...) este un angajament politic", a pledat el.

"Pagubele provocate de COVID-19 ar putea fi mai mici dacă ţările care dispun de mijloacele necesare s-ar angaja", a insistat el.

Circa 26 de vaccinuri se află în diferite stadii de testare, dintre care şase se află "într-o etapă bună, de studii clinice", a reafirmat la rândul său directorul pentru programele de urgenţă din cadrul OMS, Michael Ryan, exprimând din nou o speranţă temperată.

"Faza 3 nu înseamnă că 'suntem aproape acolo'", a explicat epidemiologul. "Faza 3 înseamnă că este prima dată când acest vaccin a fost introdus la populaţia generală, la persoane fizice sănătoase, pentru a vedea dacă vaccinul îi va proteja împotriva unei infecţii naturale", a mai spus el.

Cu toate acestea, "nu există nicio garanţie că oricare dintre acestea ne va da răspunsul - şi probabil vom avea nevoie de mai mult de un vaccin pentru a face această treabă", a afirmat el.

Peste 19 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în lume, dintre care cel puţin 700.000 de decese, de la izbucnirea pandemiei în China în decembrie trecut, potrivit unui bilanţ efectuat de France Presse din surse oficiale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3153042226
5/49
1113510417
joker
15424182817