REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

ONRC: Peste 40.000 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele cinci luni ale anului

ONRC: Peste 40.000 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele cinci luni ale anului

A.F. 1 iulie 2024 | 00:00 65

Un număr de 40.026 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele cinci luni din 2024, cu 37,88% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

ONRC: Peste 40.000 de firme au fost radiate la nivel national in primele cinci luni ale anului

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti, respectiv 6.056 (în creştere cu 33,69% faţă de ianuarie-mai 2023) şi în judeţele Cluj (1.999, +41,67%), Dâmboviţa (1.680, +98,82%), Timiş (1.588, +21,41%) şi Constanţa (1.502, +13,19%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Călăraşi (261, în creştere cu 4,82% faţă de primele cinci luni ale anului trecut), Ialomiţa (277, +59,20%), Covasna (303, +38,99%) şi Giurgiu (304, +35,71%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Harghita (+99,71%), Dâmboviţa (+98,82%) şi Maramureş (+93,%). În niciun judeţ nu se înregistra scădere a numărului de radieri, la finele lunii mai.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 9.111 (+22,31%, raportat la perioada similară din 2023), agricultură, silvicultură şi pescuit (4.683, +91,06%) şi informaţii şi comunicaţii (3.334, +33,63%), scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016