REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
30.4° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

ONU: China reafirmă "voinţa sa fermă" în privinţa Taiwanului

ONU: China reafirmă "voinţa sa fermă" în privinţa Taiwanului

A.F. 23 septembrie 2023 | 00:00 245

China a cerut ONU să nu i se subestimeze "voinţa fermă" cu privire la Taiwan, asigurând în acelaşi timp că Beijingul preferă o "reunificare" paşnică, scrie AFP.

ONU: China reafirma 'vointa sa ferma' in privinta Taiwanului

De la tribuna Adunării Generale a ONU, vicepreşedintele chinez Han Zheng a repetat poziţia chineză potrivit căreia Taiwanul este o "parte inalienabilă" a Chinei.

"Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea puternică, voinţa fermă şi puterea poporului chinez pentru a garanta suveranitatea şi integritatea sa teritorială", a declarat el.

"Realizarea reunificării complete a Chinei este o aspiraţie a tuturor fiilor şi fiicelor naţiunii chineze", a subliniat vicepreşedintele chinez

"Vom continua să lucrăm pentru reunificarea paşnică cu mare sinceritate şi efort", a mai spus el.

Aproape toate statele recunosc Beijingul, şi nu Taipeiul, dar SUA sunt cel mai puternic aliat al insulei şi îi furnizează în special un sprijin militar substanţial.

Unii responsabili americani şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la dorinţa Chinei de a prelua insula cu forţa, mai ales dacă Taiwanul îşi declară oficial independenţa.

Experţii sunt de părere că Beijingul ar putea învăţa lecţii de la Ucraina, la un an şi jumătate după invazia rusă.

În ce priveşte conflictul din Ucraina, China încearcă să se poziţioneze ca ţară neutră, în pofida sprijinului său declarat pentru Kremlin.

Han Zheng a cerut "încetarea ostilităţilor şi reluarea negocierilor de pace" cu privire la Ucraina.

"China sprijină toate eforturile care conduc la o soluţionare paşnică a crizei ucrainene şi este pregătită să continue să joace un rol constructiv" în favoarea păcii, a asigurat el.

Vicepreşedintele chinez s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu secretarul de stat american Antony Blinken, un nou efort de a tempera relaţia tumultoasă dintre cele două puteri, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699