REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.2° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
31.2° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

ONU: Peste 2.500 de migranţi morţi sau dispăruţi în Marea Mediterană în acest an

ONU: Peste 2.500 de migranţi morţi sau dispăruţi în Marea Mediterană în acest an

A.F. 30 septembrie 2023 | 00:00 236

Peste 2.500 de migranţi au murit ori sunt daţi dispăruţi după ce au încercat să traverseze Marea Mediterană spre Europa de la începutul anului, a declarat joi o responsabilă a Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), scrie AFP.

ONU: Peste 2.500 de migranti morti sau disparuti in Marea Mediterana in acest an

"La 24 septembrie, peste 2.500 de persoane au fost numărate ca moarte sau dispărute în 2023. Acest număr reprezintă o creştere cu două treimi, faţă de 1.680 de persoane în aceeaşi perioadă din 2022", a declarat Ruven Menikdiwela, directorul biroului UNHCR din New York, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate dedicată crizei migranţilor din Marea Mediterană.

"Se pierd şi vieţi pe pământ, departe de atenţia publicului", a insistat ea.

"Călătoria din Africa de Vest sau estul Africii şi Cornul Africii până în Libia şi punctele de plecare de pe coastă rămâne una dintre cele mai periculoase din lume", a subliniat responsabila UNHCR. "Refugiaţii şi migranţii care călătoresc pe rutele terestre din Africa subsahariană riscă moartea şi încălcări grave ale drepturilor omului la fiecare pas", a mai spus Ruven Menikdiwela.

Potrivit datelor sale, în perioada 1 ianuarie-24 septembrie 2023, în total 186.000 de migranţi au sosit în sudul Europei (Italia, Grecia, Cipru şi Malta), dintre care 130.000 în Italia, "o creştere cu 83% în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2022".

În ceea ce priveşte ţările de plecare, între ianuarie şi august 2023, peste 102.000 de migranţi au încercat să traverseze Mediterana din Tunisia şi 45.000 din Libia. Din acest număr, 31.000 au fost salvaţi pe mare sau interceptaţi şi debarcaţi în Tunisia, iar 10.600 în Libia, a adăugat ea, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699