ONU: Refugiații formează 1% din populația planetei
ONU: Refugiații formează 1% din populația planetei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNumărul persoanelor care au fost nevoite să-şi părăsească zonele în care locuiau a ajuns în 2019 la un nivel record de 79,5 milioane, adică în jur de 1% din populaţia planetei, a comunicat joi, la Geneva, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), transmite dpa.
În 2019, numărul celor care s-au refugiat în străinătate sau în interiorul ţărilor lor a crescut cu aproape 9 milioane. Creşterea a fost cauzată mai ales de crizele din Congo, Yemen şi Siria, dar şi din regiunea africană Sahel, afectată de conflicte şi de schimbările climatice.
Acesta este primul raport anual al UNHCR care îi include pe cei 3,6 milioane de venezueleni care şi-au părăsit din 2015 ţara lovită de criză. Agenţia ONU mai arată că, în timp ce numărul refugiaţilor creşte, acestora le este tot mai dificil să revină în ţările lor. Dacă, în anii 1990, în medie 1,5 milioane de refugiaţi reveneau acasă în fiecare an, în ultimul deceniu această cifră a scăzut sub 400.000, potrivit Agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News