REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Sâm., 10 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6817
21.4° Constanța Sâmbătă, 10 August 2024 Anul XX Nr. 6817
 

Operatorii din Satul de Vacanță au început să-și vândă afacerile! Video

Operatorii din Satul de Vacanță au început să-și vândă afacerile! Video

Andreea VLAICU 10 august 2024 | 00:00 544

Casa Suceava din Satul de Vacanță se vinde. Firma care administrează pensiunea a înregistrat pierderi și datorii în ultimii doi ani, astfel a decis că este mai bine să o înstrăineze. Inițial, pensiunea-restaurant a fost publicată pe un site de imobiliare la prețul de 2,5 milioane de euro însă recent valoarea a fost redusă. Mai exact, proprietarul pensiunii cere, acum, 1,5 milioane de euro, ceea ce înseamnă o reducere de 1 milion de euro. Proprietarul unității nu este singurul care și-a scos bunul la vânzare! Oare de ce?!

Operatorii din Satul de Vacanta au inceput sa-si vanda afacerile! VideoCasa Suceava

Satul de Vacanță este printre cele mai populare atracții de pe litoral sunt de părere turiștii care ajung la malul Mării Negre. Cândva, „polul distracției” din Constanța, zona nu a mai fost îmbunătățită, clădirile sunt vechi, unele nereabilitate, iar toate locurile unde te poți distra sunt aceleași de când lumea și pământul. Nici în zonele teraselor situația nu este mai fericită. Iată că pensiunea și totodată restaurantul Casa Suceava este scos la vânzare.

Operatorii din Satul de Vacanta au inceput sa-si vanda afacerile! Videoanunțul de vânzare

Preț redus cu 1 milion de euro

Atunci când a fost scoasă prima oară la vânzare, firma care deține pensiunea a publicat-o cu prețul de 2,5 milioane de euro. Un preț care, probabil, i s-a părut nejustificat, cu toate că se află în zona care, cândva, reprezenta kilometru 0 al distracției, cu mii de vizitatori. Așadar, prețul a scăzut considerabil cu nu mai puțin de... 1 milion de euro! Astfel, în prezent, Casa Suceava este vândută cu 1,5 milioane de euro.

Operatorii din Satul de Vacanta au inceput sa-si vanda afacerile! VideoCasa Suceava

Cine deține Casa Suceava

Casa Suceava este administrată de firma Lavcom SRL. Firma este înființată în anul 1991 și are ca obiect de activitate „Restaurante”, având sediul în Constanța. Societatea a încheiat cu pierderi 13 ani din cei 33 de la înființare. În anul 2023 a înregistrat o cifră de afaceri de doar 26.291 de lei, pierderi de 88.368 de lei și 124.560 de lei, cu 2 angajați raportați. Firma o are ca administrator pe Lavinia Simon, iar asociații sunt Ioana Mocanu, Malina Badan și Lavinia Simon.

Operatorii din Satul de Vacanta au inceput sa-si vanda afacerile! VideoLavcom SRL

Casa Suceava are 11 camere de câte 12 mp fiecare, fiind construită pe un teren în suprafață de 1.126 mp. 

Afaceriștilor din zonă li s-au pus bețe în roate

Reamintim că, anul 2022 a fost unul crunt pentru cei care au afaceri în această zonă a litoralului, după ce au fost notificați de Primăria municipiului Constanța că nu vor primi autorizații de funcționare pentru sezonul estival. Decizia Primăriei Constanța de a lua bani pe terenurile din Satul de Vacanță pe care au fost construite activele din prezent, fie că vorbim de căsuțe de vacanță, restaurant sau magazine, i-a scandalizat pe operatorii economici. Între timp, lucrurile s-au rezolvat, iar afaceriștii de aici și-au putut vedea de treabă în tihnă.

Se are că nu doar proprietarii Casei Suceava au fost surprinși de scumpiri și de pierderile cu care încheie anul, așa că mai mulți afaceriști din Satul de Vacanță își vând spațiile, fie că vorbim de pensiuni sau restaurante.

Operatorii din Satul de Vacanta au inceput sa-si vanda afacerile! Video

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
35128162337
5/49
22135243618
joker
36111623118