Opţiunea pentru direcţionarea a 2% din impozitul pe venit pentru o anumită entitate ar putea fi valabilă trei ani
Opţiunea pentru direcţionarea a 2% din impozitul pe venit pentru o anumită entitate ar putea fi valabilă trei ani
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinisterul Finanţelor Publice analizează posibilitatea ca opţiunea pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit pentru o anumită entitate să rămână valabilă maximum trei ani, dacă nu se optează în alt mod între timp, potrivit unui document al instituţiei, scrie Agerpres.
"Se analizează posibilitatea ca opţiunea exercitată pentru direcţionarea cotei de 2% din impozitul pe venit pentru o anumită entitate să rămână valabilă în fiecare an până la exercitarea unei noi opţiuni sau până la anularea opţiunii existente, dar nu mai mult de trei ani consecutivi', se arată în document.
Totodată, MFP a mai venit cu o propunere pe acelaşi subiect.
'Pentru distribuirea cotei de până la 2% din impozitul anual datorat pe veniturile din salarii, se analizează varianta reţinerii şi distribuirii lunare a acesteia de către angajatori. Salariatul va putea opta pentru reţinerea de către angajator la sursă sau pentru depunerea Declaraţiei 230', menţionează sursa citată.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News