Ora de sport „altfel” la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” din Constanţa
Ora de sport „altfel” la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” din Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTot mai multe cluburi sportive din Constanța aduc mișcarea în școlile din municipiu. După ce în data de 25 septembrie au desfășurat activități sportive la Școala Gimnazială Nr. 28 „Dan Barbilian“ din Constanța, sportivii de la CS Farul Constanța au ajuns ieri la Școala Gimnazială Nr. 7 „Remus Opreanu”.
Timp de o oră, 200 de elevi ai claselor V-VIII, coordonați de profesor Cristina Trancă, au participat la o oră de sport „altfel”. 40 de sportivi de la secția de gimnastică aerobică și 15 reprezentanți ai secției de box de la Clubul Sportiv Farul Constanța i-au introdus pe elevi în atmosfera competițională. Tinerii au asistat și participat la meciuri demonstrative și exerciții de gimnastică. Finalul acțiunii a adus activități de tip flash-mob care au combinat sportul și dansul.
Acțiunile de promovare a sportului vor continua în școlile din Constanța în perioada următoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News