REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Orban: Cel mai probabil vom prelungi starea de alertă

Orban: Cel mai probabil vom prelungi starea de alertă

Replica API 11 august 2020 | 00:00 1171

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat, luni, că starea de alertă va fi, cel mai probabil, prelungită.

Ludovic Orban

"Orice decizie va ţine cont de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem până astăzi, dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative, cel mai probabil vom prelungi starea de alertă", a spus Orban, la sediul PNL.

El a precizat că se vor analiza solicitările privind continuarea unor activităţi în această perioadă.

"Vom ţine cont de punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de suport tehnico-ştiinţific, din Comisia anti-COVID, din INSP şi, în funcţie de evaluările pe care le vom avea, vom lua şi deciziile politice", a explicat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, în prezent, nu se mai analizează posibilitatea adoptării de măsuri de restricţie.

"Nu ne dorim impunerea niciunei alte restricţii. De altfel, s-au mai adoptat două măsuri: limitarea programului la terase şi portul măştii în spaţiile aglomerate unde nu este posibilă asigurarea distanţei fizice de protecţie. Acestea sunt singurele măsuri de restricţie şi ele nu afectează desfăşurarea activităţilor economice, pentru că obiectivul nostru este acela de a nu mai afecta în niciun fel economia prin măsurile pe care le luăm", a subliniat Orban, scrie Agerpres.

El a indicat că se ia în calcul o altă soluţie pentru terase dacă lucrurile se vor ameliora.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Multi adepti ai zicalei...decat in stare de alerta si sanatos, mai bine liber si bolnav!
0
0
Cu stare de alerta,fara stare de alerta,RO tot multe cazuri de Covid-19 are!Asa ca....
2
0
Sa vezi ce placute suedeze iti iei de la milioanele de romani nemultumiti. Stii care este efectul sica mandolina? multi din romanii care n au mai fost la vot de ani si ani de zile, vor iesi sa voteze anti PNL si USR...nu conteaza cu cine!
4
3

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436