Orban: Comunicăm referitor la COVID-19 aşa cum comunică toate ţările europene
Orban: Comunicăm referitor la COVID-19 aşa cum comunică toate ţările europene
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPremierul Ludovic Orban a declarat la Iaşi, că modul de comunicare al autorităţilor române privind evoluţia în ţară a pandemiei de COVID-19 este în standardul european.
Ludovic Orban
"Comunicăm aşa cum comunică toate ţările europene. Noi nu avem un mod de comunicare diferit. Acesta e un mod relativ standardizat, care este utilizat pe scară largă, nu numai de ţările europene, dar de ţările europene este utilizat. Sigur că avem nişte restrângeri care sunt datorate GDPR, protecţiei datelor personale. Aici avem o reglementare foarte strictă, inclusiv la nivel european, privind protecţia datelor personale, în rest comunicăm în standardele în care se comunică la nivel european", a declarat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă, scrie Agerpres.
Ludovic Orban a fost prezent vineri, la Iaşi, la ceremoniile de învestire în funcţia a preşedinte Consiliului Judeţean, Costel Alexe şi a primarului Mihai Chirică.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News