Orban: Decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci este o decizie fundamentată ştiinţific
Orban: Decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci este o decizie fundamentată ştiinţific
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDecizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci este una fundamentată ştiinţific, care are în spate considerente privind sănătatea publică, a afirmat sâmbătă premierul Ludovic Orban.
Ludovic Orban
"Nu am ce să comentez, nu există nicio legătură între declaraţii şi răspândirea epidemiei, mesajul meu este simplu, decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci e o decizie care este fundamentată ştiinţific, care are în spate considerente privind sănătatea publică, care este singura soluţie, o soluţie indispensabilă care să permită autorităţilor şi specialiştilor să apere sănătatea şi viaţa românilor", a declarat Orban la Piaţa Universităţii, scrie Agerpres.
El a fost întrebat cum comentează declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, conform cărora ar exista o legătură între anunţul social-democraţilor, că e posibil să nu voteze prelungirea stării de alertă, şi creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în raportările zilnice ale autorităţilor.
Premierul a participat la o depunerere de coroane de flori la Monumentul dedicat Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi la Monumentul "Kilometrul zero al democraţiei".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News