Orban, despre referendumul pe justiție: Indiferent ce decizie va lua Președintele, PNL va fi alături de demersurile pe care le va iniția
Orban, despre referendumul pe justiție: Indiferent ce decizie va lua Președintele, PNL va fi alături de demersurile pe care le va iniția
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestKlaus Iohannis, Ludovic Orban
Președintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că între liberali și președintele Iohannis există un parteneriat transparent și, dacă acesta va lua decizia de a iniția un referendum pe justiție în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, atunci PNL îi va susține decizia.
"Știți foarte bine că între președintele Iohannis și Partidul Național Liberal există un parteneriat cunoscut, transparent. Avem încredere în Președintele României, are discernământul, are toate elemntele de analiză la dispoziție și indiferent ce decizie va lua Președintele României, vom fi alături de demersurile pe care le va iniția Președintele României. În ceea ce ne privește, noi suntem susținătorii clari ai integrității în exercitarea funcțiilor publice. Partidul Național Liberal are un cod de integritate, cel mai sever cod de integritate pe care îl poate avea vreun partid politic din România. Cod de integritate care a fost aplicat în litera și spiritul lui. Partidul Național Liberal a depus un proiect de lege pentru a interzice ocuparea de funcții publice, respectiv interdicția de a candida la funcția de președinte și la funcția de parlamentar în cazul unor condamnări definitive. Partidul Național Liberal este un apărător al independenței justiției, un apărător al liberului acces al cetățenilor la actul de justiție.Un apărător al non-implicării politicului în actul de justiție și de asemenea, Partidul Național Liberala fost un luptător în prima linie pentru ca justiția să fie o putere în stat și să se înfăptuiască fără opreliști din partea palierului politic sau din partea altor structuri care nu au ce să caute în justiție", a spus președintele PNL, Ludovic Orban.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News