ORBAN, despre relaţia cu USR PLUS: E singura formulă politică BUNĂ pentru România
ORBAN, despre relaţia cu USR PLUS: E singura formulă politică BUNĂ pentru România
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că relaţia partidului său cu USR PLUS este singura formulă politică bună pentru România, deşi a trecut şi "prin momente grele", fiind o relaţie care suferă permanent îmbunătăţiri.
"Practic, eu am condus negocierile din partea PNL prima dată la alegerile locale, în special la Bucureşti, unde am reuşit să găsim o formulă prin care să câştigăm alegerile cu candidatura lui Nicuşor Dan, iar ulterior, după alegerile parlamentare, negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi pentru învestirea acestui Guvern. Sigur că este o relaţie care suferă o permanentă îmbunătăţire. Întotdeauna într-o coaliţie se întâmplă aşa. Trebuie căutate forme de înţelegere, trebuie armonizate punctele de vedere care sunt diferite pe anumite teme, trebuie asigurată o coeziune a comunicării şi mai ales coeziunea în funcţionarea coaliţiei. Am avut momente grele prin care am trecut, dar asta este singura formulă politică posibilă de a asigura o guvernare bună pentru România, o guvernare care să asigure dezvoltarea României şi fructificarea oportunităţilor extraordinare pe care le are România în următorii ani", a afirmat Ludovic Orban.
Recent, fostul lider al PNL Timiş Nicolae Robu cerea viitoarei conduceri a Partidului Naţional Liberal, ca primă prioritate, "debarasarea de aliatul toxic USR", întrucât "curentul neomarxist este străin de interesele României", iar "exponenţii lui, ajunşi în diverse funcţii printr-o manipulare fără precedent a oamenilor de bună credinţă, (...) sunt de o incompetenţă şi rea credinţă catastrofale", scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News