REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Orban: Măsura purtării măştii - menţinută cât timp va fi necesar

Orban: Măsura purtării măştii - menţinută cât timp va fi necesar

Replica API 7 iulie 2020 | 00:00 1095

Premierul Ludovic Orban susţine că măsura purtării măştii va fi menţinută 'cât timp va fi necesar', la fel ca şi în cazul celorlalte măsuri privind protecţia sanitară şi distanţarea fizică.

Ludovic Orban

"Cât timp va fi necesar, vom păstra necesitatea portului măştii. Cât timp va fi necesar, vom menţine triajul, măsurarea temperaturii, obligaţia de purtare a distanţei, regulile de distanţare fizică în scop sanitar în tot ceea ce înseamnă transport public, spaţii comerciale, locuri de muncă, pieţe, restaurante, terase. Este cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei. Vedeţi că ne confruntăm cu un număr de cazuri relativ mare, ne confruntăm cu un număr mare de cetăţeni care nu respectă regulile. Ne confruntăm, de asemenea, cu agenţi economici, instituţii care nu vor să-şi asume obligaţia respectării unor reguli stabilite şi noi trebuie să reacţionăm, pentru că pe primul plan prioritatea noastră o reprezintă sănătatea românilor", a declarat Ludovic Orban, luni, la RRA, întrebat dacă ne putem aştepta la renunţarea purtării măştilor în spaţiile închise până la sfârşitul anului, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa va iau mastile in poula!
2
1

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436