Orban: Profesia de poliţist a devenit şi mai riscantă în contextul COVID-19; sprijiniţi munca lor respectând legile în vigoare
Orban: Profesia de poliţist a devenit şi mai riscantă în contextul COVID-19; sprijiniţi munca lor respectând legile în vigoare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLudovic Orban
Premierul Ludovic Orban afirmă că profesia de poliţist a devenit şi mai riscantă în contextul pandemiei de COVID-19 şi face apel la cetăţenii români să sprijine munca acestora respectând legile în vigoare şi regulile pe care le-a impus urgenţa sanitară actuală, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Poliţiei Române.
"Astăzi, 25 martie, este Ziua Poliţiei Române, o zi care, anul acesta, ne confirmă, dacă mai era nevoie, misiunea dificilă şi plină de riscuri pe care o au oamenii legii pentru siguranţa noastră, a cetăţenilor. Mai ales acum, când trecem printr-o perioadă fără precedent pentru România şi pentru întreaga planetă, vedem implicarea continuă a poliţiştilor în lupta aproape inegală cu un inamic invizibil în faţa căruia nu vrem să ne dăm bătuţi", susţine Orban în mesajul său.
Premierul subliniază că starea de urgenţă implică şi mai multe eforturi din partea Poliţiei Române.
"Sunt măsuri fără precedent pe care le-au impus multe alte state aflate în situaţia noastră şi pe care cetăţenii trebuie să le înţeleagă şi să le respecte. Profesia de poliţist este riscantă prin definiţie, dar în contextul pandemiei COVID-19 a devenit şi mai riscantă, pentru că sunt expuşi asemenea tuturor pericolului de îmbolnăvire. Ei sunt la datorie, în stradă, pentru noi, iar noi, la rândul nostru, trebuie să înţelegem că tot efortul lor este pentru binele, pentru sănătatea şi pentru siguranţa noastră. Vă îndemn pe toţi să le fim parteneri şi să le sprijinim misiunea printr-un gest de responsabilitate personală şi socială: STAŢI ÎN CASÄ! Fac apel, dragi români, să sprijiniţi munca poliţiştilor respectând legile în vigoare şi regulile pe care le-a impus urgenţa sanitară actuală", afirmă Orban, potrivit Agerpres.
Premierul le transmite poliţiştilor români admiraţia şi felicitările sale pentru tot ce au făcut până acum.
"Preţuiesc munca lor, le doresc tuturor sănătate şi îi asigur de tot sprijinul. La mulţi ani, Poliţiei Române şi tuturor angajaţilor din structurile ei!", mai spune Orban.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News