REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 18 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6886
11.6° Constanța Vineri, 18 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6886
 

Orban: Serbia ar trebui să intre în UE înaintea Ucrainei

Orban: Serbia ar trebui să intre în UE înaintea Ucrainei

Victor ROTARU 13 februarie 2024 | 00:00 508

UE "va pierde" Serbia în favoarea Chinei, dacă nu va permite aderarea țării la blocul comunitar în curând și ar trebui să acționeze în acest sens înainte de a primi Ucraina, a declarat premierul ungar Viktor Orbán într-un amplu interviu care va fi publicat în cursul acestei săptămâni, transmite POLITICO. De asemenea, premierul maghiar, cunoscut pentru relația apropiată cu Moscova, a mai spus că "europenii nu sunt suficient de puternici pentru ca rușii să ne ia în serios".

Orban: Serbia ar trebui sa intre in UE inaintea UcraineiViktor Orban

"Trebuie să finalizăm vechiul proces de extindere înainte de a începe noua extindere cu Ucraina. Dacă nu integrăm Serbia cât mai repede posibil, o vom pierde", a declarat Orbán într-o discuție cu fostul cancelar austriac Wolfgang Schüssel pentru European Voices, o publicație Die Presse. El a mai spus că Ucraina ar trebui să fie un stat tampon, neutru, între Occident și Rusia. Serbia și-a înaintat cererea de aderare la UE în 2009, dar candidatura sa a fost blocată pe fondul îngrijorărilor legate de regresul său democratic și de legăturile strânse cu Rusia și China. "Serbia are alte opțiuni. Tocmai a încheiat un acord de liber schimb cu China", a declarat Orbán, referindu-se la un tratat semnat în octombrie anul trecut cu cel de-al doilea partener comercial al Belgradului, după UE. Orbán a respins, de asemenea, perspectivele Kievului de a se putea apăra de atacurile Rusiei și de a adera la UE, susținând că singura modalitate de supraviețuire a Ucrainei este ca țara să fie "o zonă tampon între Rusia și Occident".

"Dacă nu funcționează, Ucraina va continua să piardă teritorii. Rusia va distruge Ucraina din nou și din nou, și din nou, și din nou. Rusia nu va accepta vreodată să aibă la granițele sale un membru al UE și NATO asemenea Ucrainei, niciodată", a întărit el. Orbán a adăugat că Rusia nu ia în serios Europa pentru că blocul comunitar este prea slab din punct de vedere militar. "Noi, europenii, nu suntem suficient de puternici pentru ca rușii să ne ia în serios. Acesta este un joc de putere. Acesta este un război", a mai declarat Orbán, potrivit digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
18411739468
5/49
739244635
joker
630232677