Ordonanţa privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, adoptată
Ordonanţa privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, adoptată
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPlenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. OUG 109/2011 reglementează guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, intervenţiile legislative vizând delimitarea sferei întreprinderilor publice, stabilirea atribuţiilor autorităţii tutelare a unei întreprinderi publice, a condiţiilor în care sunt selectaţi administratorii şi managerii societăţii, reglementarea unor norme pentru o mai accentuată protecţie şi reprezentare a acţionarilor minoritari, precum şi asigurarea transparenţei deciziei de administrare faţă de acţionari şi public. Deputaţii au adoptat un amendament la ordonanţă potrivit căruia administratorii companiilor de stat revocaţi pentru că nu îndeplinesc indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractele de mandat nu mai pot candida pentru alte consilii de administraţie în companiile de stat timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ, scrie economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News